[Cinemania]

Un film excelent, un joc superb reusit de Bardem, un Amenabar dezlantuit.

Ce nu este Mar Adentro? Nu este un film despre eutanasiere. Punct.
Ce este Mar Adentro? Este despre viata lui Ramon de la inceput pana la sfarsit.

Cine este Ramon? Cineva care a iubit viata. Dar viata isi pierde orice valoare din momentul in care Ramon nu mai este liber, din momentul in care este incapabil sa strabata acei 2 metri. Ramon este un om capabil sa iubeasca. Dar iubirea noastra se raporteaza mereu la ce putem oferi si la ce ne trebuie din jur. Iubirea lui Ramon a murit incet, incet.

Ramon a iubit marea si femeile, a iubit viata, libertatea. Este un aventurier pentru care singura aventura posibila a ramas
MOARTEA. Pentru ea trebuie sa se lupte cu cei din jur. Este o lupta
rezultata din modul diferit de a privi viata si moartea, din modul diferit de a iubi al fiecaruia. Este exact ce a vrut Amenabar sa faca. Nu este prima oara cand copilul teribil al Spaniei is pune problema insemnatatii vietii si a mortii.

Toti ne gandim la moarte, la acel final pe care ni-l dorim (nu-i asa?)
cat mai indepartat, asta numai pentru a putea face in viata tot ce
ne-am propus. Dar daca posibilitatile se reduc drastic? Mai vrei sa
mori cat mai tarziu? Daca nu mai poti face nimic pentru tine? In aceasta cusca, singura libertatea este moartea.

Problema lui Ramon si implicatiile ei pentru cei din jur sunt tratate din toate punctele de vedere. Am citit, ca filmul are avea o singura directie, ca s-ar fi concentrat doar pe Ramon, ca ar fi subminat intentionat orice alta parere. Cu totul neadevarat. De fapt, toate reactiile celor din jur se contopesc in trairile lui Ramon, rezultatul fiind o oglinda complexa a sufletului aflat pe drumul vietii spre moarte, o meditatie asupra iubirii, vietii si mortii.

Cum isi sustine Amenabar thesis-ul? Lasandu-si personajele sa interactioneze, sa graviteze in jurul lui Ramon.

Fratele lui Ramon este tipul conservativ, cu gandire "taraneasca". Pentru el a fi capul familiei pe care o intretine inseamna a hotari ce e bine si ce nu e bine in casa sa. S-a spus ca acesta e cel mai egoist. Gresit. Acesta, poate, il iubeste cel mai mult pe Ramon. La final spune, ca a ajuns sa fie, el si familia sa, sclavul problemei lui Ramon, or, dpdv material, pentru el ar fi o usurare daca Ramon ar muri. Totusi, nu e de acord ca acesta sa moara. E incapabil sa-si exprime sentimentele, dar nu incapabil sa iubeasca.

Cumnata lui Ramon (cel mai bine jucat rol, dupa cel al lui Bardem) este singura care-i respecta cu adevarat hotararea si care-l intelege fara a-si pune prea multe intrebari, il intelege pentru ca, pentru ea, a iubi inseamna a respecta.

Tatal este parintele distrus de durere si incapabil sa reactioneze
altfel decat prin acea tacere si acel calm prin care trece omul batran
in asteptarea mortii. Ca orice parinte, nu se poate impaca cu dorinta
lui Ramon de a muri si, de a pleca de langa el, dar s-a impacat cu
ideea. Aici este foarte bine ilustrata durerea parintelui care, la un
moment dat, trebuie sa-si lase copilul sa plece in lume. La asta se
refera cand spune, ca "...dorinta sa [a lui Ramon] de a muri" este cel mai rau lucru.

Rosa e femeia frustrata si incapabila sa gaseasca un barbat care sa stea langa ea. Vede in Ramon solutia potrivita, deoarece acesta nu ar
putea sa-i faca rau vreun rau. Pentru ea, este o solutie buna pe
termen scurt. Pentru a nu-l "pierde" pe Ramon, dorinta ei de a fi cu
el lasa locul compasiunii care a facut-o sa vrea sa-l cunoasca. Prin urmare se hotaraste sa-l ajute sa moara.

Nepotul este adolescentul care inca nu intelege aceste probleme, cel
care-si vede linistit de activitatile sale, de calculatorul sau, cel pentru care Ramon este unchiul preferat, de care s-a atasat, si dupa care va plange
la plecarea lui.

Julia reprezinta tipul persoanei aflate in aceeasi situatie cu
el. Ii intelege perfect problema, dar penduleaza intre a fi de acord
cu el si a nu fi de acord, pentru ca viata are alta insemnatate pentru
ea. Hotararea de a-si lua viata impreuna cu Ramon a venit dintr-o
teama brusca de a nu ajunge ca el. Aceasta teama se dovedeste, insa, a fi mai mica in comparatie cu teama de a muri. Ea nu a avut timp sa realizeze cu adevarat ce inseamna sa traiesti ca o leguma si sa depinzi de ceilalti, problema cu care Ramon a trait mai multi ani.

Exista si o raportare la Biserica. Aceasta se impotriveste acestui tip de moarte. In rolul ei este preotul paralizat. Pentru el e usor sa spuna ca viata nu e doar maini si picioare. O spune cneva care toata viata s-a rugat si a facut slujbe la biserica, interzicandu-si orice placere si libertate a trupului...el a trait mult mai putin decat Ramon pentru a putea intelege....e mai sarac in dorinte...or Ramon e la polul opus...pentru el totul se leaga de capabilitatea de a se deplasa, de a fi in actiune, de a interactiona cu ceilalti prin fapte nu vorbe (e foarte dura scena in care Julia are acel atac, iar Ramon este incapabil s-o ajute).

Una dintre multiplele concluzii? Moartea devine mult mai dureroasa si mai tragica pentru cei care pierd pe cineva drag, decat pentru cel care pleaca dintre cei dragi. Aceasta este si esenta iubirii. To not let go. Uneori e mai mult decat necesar sa fim egoisti. Daca nu ar exista aceasta trasatura, aceasta dorinta de posesiune, nici iubirea n-ar putea exista. Par doua elemente opuse, insa ele se completeaza perfect. Egoismul este camuflat in iubire, iar iubirea se hraneste din dorinta (egoista) de a avea...ceva sau pe cineva.

La final, m-am simtit usurat si m-am bucurat pentru Ramon. In acelasi
timp, am fost intristat pentru cei lasati in urma.