|
Säptämâna trecutä, vine fi-miu din Vamä. In tren se nimereste-n compartiment cu un "Benone" (pentru mine, "Benone" e arhetipul personajului care le stie el pe toate - dupä un vecin care mi-a fericit existenta din 1960 pânä-n 1991; vi-l povestesc eu altä datä pe paradigmaticul "Benone"). La fel ca originarul Benone, si cel din tren avea o nevastä care, la toate elucubratiile lui, replica ritual: "Da, Costele"; "Chiar, Costele?"; "Taci, Costele!"; etc., "...Costele".
Ei, si dupä ce Costel aka Benone, de la Mangalia pânä-n Bärägan, trece-n revistä toate problemele guvernärii, reformei, integrärii europene, ietâcî-ietâcî, ajunge si la ultimele atacuri teroriste de la Londra. Explicä el tot, ce si cum, si-ntr-un final apoteotic, cu privirea pierdutä undeva spre Dor Märunt sau Fundulea, decreteazä:
"Dacä dragoste nu ESTE, nimic nu ESTE."
Eliade. :hmm:
(Punct final atât de perfect, încât într-un film ar fi de-a dreptul neverosimil!)
|