Wow! Sunt de-a dreptul emoþionat, de parcã aº fi la „Surprize, Surprize”. Glumeam, desigur! Herbert, dragã, îþi mulþumesc pentru analiza fãcutã, dar sã ºtii cã nu sunt deloc genial. Dacã aº fi fost genial, m-aº fi cãrat naibii din þara asta minunat de frumoasã (pãcat cã este locuitã, na!). Cât despre decenþã ºi civilizaþie, am avut ºi am în continuare extraordinara ºansã sã fiu înconjurat de oameni simpli, dar de o decenþã de-a dreptul pandemicã, ce au avut grijã sã-mi corecteze viciile ºi sã-mi arate valoarea modestiei ºi simplitãþii. Asta încerc sã fiu ºi nu vreau sã dezamãgesc. Mi se pare natural sã fii normal, decent, civilizat ºi politicos. Mai ales când eºti pe un forum unde eºti la vederea atâtot oameni.
Dar, sã continuãm cu Dakota, care a declarat în ediþia din iulie 2005 a revistei „VENICE” (care apare la Los Angeles din anul 1905!!!): „Deºi aproape toatã lumea crede cã simt o presiune atunci când filmez, de fapt ceea ce facem noi toþi se numeºte muncã. Fiecare dintre noi depunem eforturi pentru ca ceea ce facem sã iasã bine.” La 11 ani pe care îi are, Dakota dã o dovadã de o maturitate în gândire de-a dreptul remarcabilã. De urmãrit...
