|
pe vremea in care a iesit filmul, actorii de metoda, cei formati la new actor's studio, nu erau pe toate drumurile. jocul lui pacino, nemaivazut-nemaiauzit, a socat. iar subiectul acum o parea fumat, dar filmele umane, sincere despre oameni traind la periferie, la limita nebuniei, s-au impus si ele incet, incet. Jerry Schatzberg era la a doua incercare cu genul asta dupa The Panic in Needle Park (tot pacino). Imi place sa vad filmele in contextul epocii, nu ca sa le scuz, ci ca sa le inteleg. dreptul de a vorbi despre omuleti si sentimentele lor a fost un fel de stindard al anilor 70 (vorbim de alta viziune decat a tinerilor furiosi, cu o decada mai devreme).
si nu-i obligatoriu sa-ti placa toate capodoperele. e de ajuns sa intelegi ce are valoros un film (uneori poate numai noutatea) si sa-l treci la vazute, valoroase, dar ne-iubite. însa cred ca e obligatoriu sa intelegi conexiunile intre filmele unei epoci, filmele care au hranit generatia urmatoare de cineasti.
pentru mine unul, e un film de pus de-o parte. doar gandindu-ma la scena din fantana arteziana si mi se ridica parul pe spinare!
|