[Nae]

merci, ambra. apreciate that.
so back after a whole day, full of movies, and yet still one more to go... hai sa incep cronologic...

Wim Wenders: Don't come Knocking
pentru toti fani Wenders, filmul asta ar trebuii sa fie un vazaut ca un esec. insa nu etse asa, daca incerci sa intelegi intentia unui regizor experimentat, care a intrat intr-un fel de rutina, din care spera sa iasa. si pentru asta, wenders a ales povestea asta, simpla, fara artifici, aratand o viata ceva mai complicata.
daca te uiti atent in film, gasesti o singura scena care explica titlul ceva mai bine, si care lasa chiar spatiu pentru o a doua interpretare: Don't come Knocking, if the trailer's Rocking. lucrul asta este scris in trailer-ul protagonistului, un om care a fost o data vedeta de cinema, si care acuma mai joaca numai in filme de mana a doua, fara public, fara fans.
povestea lui este simpla, si nici nu se complica: un om la 60 de ani, mare vedeta o data, care acuma este jos, si care fuge de la set-ul de filmare. el ajunge la mama lui, care ii spune ca a auzit de mai multi ani de excesele lui, si ca a vorbit chiar cu o femeie care a zis c-ar avea un fiu de la protagonist. acesta pleaca asadar sa-si caute fiul pierdut, si il gaseste, si mai gaseste si inca o fata care zice ca este fiica lui. el este insa cautat de un tip care vrea sa-l aduca inapoi la set, si asa ca finalul este unu' lacrimogen.
filmul ar fi un flop complet, daca n-ar fi facut de Wim Wenders. in stilul lui bine cunoscut, el reuseste sa aduca o doza de misticism si de transcendenta, care pentru un film care seamana rau de tot cu un western, este rar si surprinzator.
deja scena de inceput arata lucrul asta, fiind un colaj, care arata intr-un fel ca doi ochi prin care se vede cerul. apoi insa, filmul devine un western titpic, cu muzica de rigoare, si cu calaretul in vant bine cunoscut. in felul asta regizorul se ascunde de genre-ul pe care il face de obicei, si incearca ceva kitschos si tampit, si arata ca poate sa-l faca si pe asta. totusi, the Wenders that lives in him iese la iveala de multe ori, aducand acele personaje tipic wendericesti, care dau nota suprarealista a filmului: mama lui, prietena fiului, antagonistul, indianul si diferite alte personaje pe langa care trece povestea. o astfel de scena este cea in care protagonistul isi asteapta fiul pe o canapea cu desene de femei goale, si pe langa care trec tot felul de indivizi ciudati.
desi filmul se tine de o ideie, cea care seamana cu un initiation-story, wenders reuseste sa arate si lumea in care se afla protagoniste, care insa acuma se schimba din cauza varstei inaintate. astfel Las Vegas-ul, orgiile si diferite alte situati normale incep sa fie o experienta ciudata.
filmul este tinut intr-o nota de western, si asta ascunde de fapt frumusetea acestui film, care nu sta cu nimic in umbra lu' "Der Himmel ueber Berlin".
ultima scena m-a uns pe suflet din multe puncte de vedere, pentru ca desi arata o masina care pleaca pe o strada normala, ea trece pe langa un street-sign: Divide 1 / Wisdom 52...
genial. 10/10

Kim Ki-Duk: 3-Iron
felul in care povesteste acest regizor ma uimeste de fiecare data. nici in filmul asta nu se foloseste de mediul comunicari verbale, ci ramane numai pe comunicarea vizuala.
personajul principal este un baiat care intra in casele oamenilor cand sunt plecati in vacanta, si sta acolo cateva nopti, le spala hainele, face reparatii, si pleaca apoi neschimband nimic. se intampla sa fie prins, insa scapa de fiecare data usor. povetsea lui se schimba atuncai cand se incurca cu o sotie, si o ia cu el, se lasa prinsi, si ajunge la inchisoare, de unde filmul incepe sa devina asa cum ne asteptam deja de la Kim Ki-Duk.
titulul vine de la "betele" de golf care sunt folosite des in film in diferite feluri, mai mult sau mai putin normale.
protagonistul, dupa interpretarea mea, este un fel de inger pazitor, care incearca sa-si gaseasca identitatea, intrand in viata unor oameni pe care nu ii cunoaste. acest obicei, care de fapt nu etse daunator, ajunge insa sa il bage in inchisoare, unde confrontat cu o duritate nemaiintalnita, devine invizibil. felul in care este arata "transformarea" asta, este in 4 scene, unde el gasest modalitatea de a se ascunde de oameni, si astfel, a devenii invizibil. inafara ca scenele sunt filmate genial si au culoarea si compozitia aia asiatca inredibila, ele sunt un fel de calatorie formidabila in alter-ego-ul masochist al protagonistului.
desi toate filmele lu Kim Ki-Duk au dimensiuena asta metafizica, aici nu-i gasesc explicatia. sigur, dorinta baiatului de a fi cu sotia antagonistului este mare, insa si dorinta lor dupa o viata normala este la fel de puternica. poate numai asa sa se explice metamorfoza protagonistului intr-un "spirit"...
nu stiu, insa, filmul mi-a placut mult... 9/10

Tod Solondz: Palindromes
in carte scria asa: The central narrative concept isn't simple, outdoing even Bunuel and Godard, si asa ca m-am gandit sa-l vad.
filmul este povestea unei fete, care ramana insarcinata, este obligata de ma-sa sa faca un avorn, isi pirde in operatie fertilitatea, si asa ca fuge d-acasa. pe drum se intampla diferite lucruri mai mult sau mai putin surrealiste si asa ca ea se intoarce, descoperind ca nimic nu s-a schimbat.
ceea ce este asa de interesant la filmul asta ca sa fie comparat cu Bunuel sau Godard, este faptul ca protagonista este jucata de 8 fete diferite, de diferite varste, si ca setting-ul este ciudat. inafara de asta, fiecare parte din viata ei etse un episod in film, cu un titlu', si cu o semnificatie pentru ea.
Dawn... una din actrite se trezeste, si tipa pentru ca avut un cosmar. in discutia cu mama ei descoperim ca a fost o inmormantare si ca o fata murise care era insarcinata. fata atunci spune ca nu vrea sa ajunga asa, pentru ca ea vrea multi multi multi copii, ca sa aiba pe cine iubii toata viata.
Judah... episod in care vedem un baiat care se uita mult la porno-uri, pe care nu-l intereseaza reguli morale sau ethice, si care n-are respect de nimic. protagonsita (acuma jucata de alta actrita), ii povesteste de visul ei, si el propune sa o faca. inafara de asta, descoperim o societate distrusa si distortionata, care insa este neglijata.
Henry... arata consecventele unui futai de 3 secunde, si pune intrebari daca abort, da sau nu. de aici, intrebarea asta devine un fel de plot-line. in episodul asta auzim punctul de vedere al mamei, care este pro-abortie, si vedem numai o fata speriata, care iubeste acel copil in ea. asa ca dr. Fleischer incepe treaba.
Herietta... aici auzim explicatia titlului: un cuvant care se poate citii din toate partiile, si tot acelasi cuvant reiese. in acelasi timp o vedem pe protagonista fugind d-acasa, dupa o discutie cu mama ei, in care aflase ca si ea ar fi avut insa un copil, un baiat, Henry, daca n-ar fi facut abort-ul. de aici protagonista isi schimba identitatea in herietta si pastreaza numele asta pana la sfarsit.
Huckelberry...fuga ei, care de aici devine misterioasa si simbolica. mai intai o cresa in apa, apoi un fel de barca semanand cu arca nui Noe, si apoi diferite elemente de puritate ca viteii, turme de oi, boboci, etc.
Mama Sunshine... de aici filmul se poate compara cu Bunuel, pentru ca personajele pierd din contura si devin suprarealiste rau. intalnim impreuna cu protagonista the Sunshines, o familie mult prea draguta, care insa are numai copii cu handicap in familie. sigur, nu toti sunt cu aceiasi parinti, dar toti sunt adoptati. aflam ca toti copii au o poveste ciudata in spatele lor, si ca au ajuns aici din motive diferite... pe toti ii uneste insa tema abotie, multi fiind copii nedoriti. aici jocul actoricesc este extraordinar, si desi povestea devine morbida, cu bancuri de prost gust, si cu multe uratenii, este si foarte sentimentala. in acelasi timp, singurul copil cu care se imprietneste protagonista este Peter Paul (aluzie la biblie), si asta o uce la plimbare: la un gunoi unde se arunca copii neinascuri, cei sufocati dupa nastere, greselile genetice, copii malformati masacrati de parinti, si cei care n-au fost doriti. personajul asta este poate cel mai grotesc din film.
Bob... reintalnirea cu un tip care a futut-o cand inca mai era pe strada o faca sa-si doreasca alta viata decat cea de la the Sunshines. intr-o discutie cu acest om, ei vorbesc despre dragoste si desre dorinta de a fi iubit. cand Earl (sau Bob) trebuie sa plece sa faca ceva (sa-l omoare pe dr. Fleischer) ea fuge cu el. Bob insa a incercat sa se schimbe, si asa ca nu doarme cu ea in noapte aia. cand ajung la executarea dr-ului, Bob trage pe langa, si face un head-shot curat fiici dr-ului.
Mark... in episodul asta protagonista se reintoarce acasa adusa de politia care l-au impuscat pe Bob. asa ca familia organizeaza o petrecere. inafar de critica destul de dura la societatea americana, ea mai arat si felul in care lumea judeca oamenii. protagonista este vazuta drept curva, si un alt prieten drept pedofil. numai ei doi stiu ca nu este asa, insa asta nu ajunge.
Aviva... numele protagonistei adevarat. intoarcerea acasa n-a fost buna, n-a facut bine. se revede cu tatal presupusului copil, si el vrea sa-i dovedeasca ca s-a schimbat. dar inafara ca conduce un porsche, tot asa de prost e, si ii propune sa doarma cu ea, adica sa incerce sa faca copii.
scena asta este cea mai reusita din film, cea mai dura, cea mai putrnica. montata in asa fel incat sa poata aparea oricare din actrite sub baiatul asta care se chinuie la futai, filmul arata pirderea de identitate... totusi, atunci cand el termina, actrita care se intoarce spre camera este fata de la inceput, cea mai mica si fragila dintre actrite, si care spuna acelasi cuvinte care le-a spus la inceput... vrea sa aiba multi copii.
filmul se ascunde sub un umor misto, desi grotesc. totusi, dupa al 4-lea episod filmul devine chiar morbid, si cateva scene sunt mult prea urate... un film de iconoclast care loveste multe si arata ceva ce nu vrem sa vedem, dar care nu ajunge, constient, la nici o concluzie.
merita vazut, desigur... pe mine m-a atins rau... 9,5/10

mai am un film azi. tre insa sa plec acu...
salutare, si multumiri celor care ma mai citesc, asa ca ambra.