|
mai Mihnea, se revolta poetul din mine cand citesc asa ceva.
nu e poezie "compunerea" de mai sus.
poate o ebosa, pe care sa lucrezi rabdator, filtrand aluviunile, materia asta prozastica zgrunturoasa uneori, plata pe portiuni mari...
parabola e valabila, dar ii lipsesc multe: emotia, misterul, aluzia, sugestia, finetea si gratia expresiei..., indraznelile imagistice s. cl.
expresia trebuie disciplinata, lexicul - din nou - filtrat...
poezia e supraliteratura, ajungi greu s-o cunosti, dar nu e fericire mai mare...
hai ca teoria strica omenia...
uite un poem al meu despre... mocirla.
contempland o mocirla
si daca stai si contempli îndelung o mocirla
si daca realizezi ce ti se întampla
(procesul absorbtiei e de ne evitat)
si mai ai si curajul sa spui - cu un rest
de orgoliu al speciei din care te numeri -
cate pericole te pandesc
în postura aceasta deloc fericita
înseamna oare ca-ti cultivi
- cu anume voluptate -
o imagine tragica?
sa rezumam simplu: istoria noastra nu are stil
ce mai înseamna strigatul meu
în malaxorul confuziei valahe?
omorul meu - frumos ca un pacat
pe poligonul fara ambiguitati al destinului?
înger salbatec îmi vor spune
evitand (ca în Proust) sa întarzie cu privirea
din teama sa nu para vulgari
__________________
"Nu te apleca decat pentru a iubi.
Daca mori, tu continui sa iubesti" - Rene Char
|