[Pitbull]

ARISTIDE TEICÄ

Ce nedrept de putin a fost folosit Teicä pe ecran, si ce actor fermecätor era! Singurul lui rol principal, "profetul" sectant din "Bocet Vesel" de Mircea Moldovan, s-a pierdut în uitare - film tezist, neînsemnat si amorf, ce sä-i faci... Pentru multi dintre cei care prin 1973-74 se uitau la televizor, a rämas acel "Teicutä" caraghios, nätäräu si impulsiv, pe care-l mustruluia Toma Caragiu în ineptul serial "Un august în fläcäri". Altii, poate, si-l mai amintesc din roluri secundare comice (adevärate bijuterii de expresivitate si haz) prin diverse filme - sau dintr-un incredibil Ipingescu jucat în Bucuresti, la Odeon, în regia lui Visarion Alexa. Dar ploiestenii au avut ocazia sä-l vadä frecvent pe scena teatrului lor, sä-l admire si sä-l iubeascä.
O teastä plesuvä si tuguiatä, înconjuratä de resturile unei podoabe capilare läsatä uneori ca un fel de plete comice. Un chip prelung si ascutit, de päsäroi, cu ochi sclipitori si iuti, expresii extrem de mobile - o fizionomie de comedie tipicä, magistral folositä. Asa aräta Teicä.
În 1980, eram abia un pusti intrat la regie care chibita ca bäiat-la-toate prin echipele de filmare, în vacantä, ca sä mestece putinä meserie. Astfel s-a fäcut sä-l cunosc, la o biatä comedioarä cu fotbalisti, de Alecu Croitoru, "Am o idee!"
Dupä doar vreo orä de când munca pe platou ne fäcuse sä schimbäm primele cuvinte, aveam revelatia unui om de o cäldurä sufleteascä insondabilä, de o finete impresionantä, de o cuceritoare putere a comunicärii. De-atunci, ori de câte ori ne mai vedeam pe platouri, prin culise de teatru sau pe bulevardele din Bucuresti, remarcam întotdeauna la el aceeasi bucurie sincerä a reîntâlnirii, acelasi surprinzätor respect fatä de tânärul necopt care eram. Ori de câte ori îmi amintesc, mi se trezeste acelasi sentiment: existä oameni care, prin însäsi natura lor, fac lumea sä fie mai bunä.
Despre marele Toma Caragiu s-a scris o carte - intitulatä chiar asa: "Carte despre Toma Caragiu", sub coordonarea lui Valentin Silvestru (Editura Meridiane, 1985). Multi dintre cei care-l cunoscuserä pe Tomitä au asternut acolo pagini întregi de amintiri si comentarii.
Ultimul pe listä - cu al cärui citat se si încheie volumul - este cel ce i-a fost coleg la teatrul din Ploiesti, partener în câteva filme, si prieten: Aristide Teicä.
"De câte ori ne întâlneam, ne îmbrätisam... Îmi culcam capul pe umärul lui, îsi punea si el capul pe umärul meu, stam câteva minute în täcere astfel - ne simteam extraordinar de tineri, de puri si de frumosi - consumând, în acele clipe tandre, afectiunea celor trei decenii de amintiri care ne legau.
Nu am cuvintele trebuincioase sä exprim cine a fost acest mare umanist, acest coleg minunat, acest suflet curat, acest prieten de-o viatä, mai mult decât prieten - frate.
Când l-am väzut ultima oarä, era atât de impunätor, un bärbat splendid, un om - o mândrete, încât m-am abtinut sä-l strig pe nume, pentru a nu-i strica frumusetea täcerii..."
Atât a avut de spus Aristide Teicä despre Toma Caragiu.
A murit särac, uitat de toti, singur, la Ploiesti.