|
wow, crissis, recunosc o parte din mine in tine. si eu cunosc toate cantecele, si le cant la fiecare ocazie, cand pasul meu de mers pe strada merge cu un ritm de-al lor.
anyhooz, sunt de acord ca miciile cantece, adica cele din zabrisky point si alte bootleg-uri sunt bune de tot, insa nu se compar cu cantecele cu concept mare (vezi Shine on you crazy Diamonds) sau cu albumele astea (de la Animals pana la The Wall).
adevarul este ca deja din timpul The Final Cut Roger Waters a intrat in alta directie, adica muzica cu sens politico-social. de aici au intrat si certuriile intre membrii, si s-a destramat Pink Floyd. albumele solo insa nu sunt reusite, desi ascult cu mare placere din cand in cand Amused to Death sau alte solo-uri geniale a lu' Gilmour and friends.
insa ai dreptate cu ce-ai spus fata de Carefull with that Axe Eugene, care da, este o capodopera. Ummagumma este in general misto, dar asta e cel mai bun de pe album, la fel ca si versiunea de pa Pompei, care si vizual este geniala.
albumele comerciale (desi nu le poti numii asa) au fost ceea ce i-au scos in fata pe Pink Floyd, si le-au adus faima aia de superstars. si de aici au iesit si probeleme. intre Waters si Gilmour, dar si intre ceilalti membrii (vezi relatia intre Gilmour si Snowy White, chitaristul nr 2, sau intre Andy Fairweatherlow si Wright), care au vrut sa cante cate un alt cantec in timpul concertelor. orgoliile fiind insa imense, nu a existat decat destramarea ca solutie.
|