[Nae]

Die Fetten Jahre sind Vorbei. un film care a incercat sa arate ce inseamna sa fii un idealist in societatea din zilele noastre, ce probleme aduce cu el idealismul, si ce se intampla atunci cand este confrontat direct cu pragmatismul. aceasta lupta devine tema filmului asta, si intr-un fel comic si prin gag-uri ieftine se incearca un fel de usurare a temei principale din film, care dauneaza grav ideii.
povestea se desfasoara in germania, si personajele principale sunt 3 teenageri, doi baieti si o fata. cei doi tipi sunt idealisti, si incearca un fel de renastere RAF intr-o germanie dominata de puterea banilor. in felul lor idealist/rebel de a fii, intra in casele oamenilor bogati, si nu fac nimic altceva decat sa construiasca din mobilele din casa un fel de instalatie post-moderna, si lasa un bilet pe care scrie "die Fetten Jahre sind Vorbei".
deja de aici filmul asta pierde orice fel de coherenta. inceputul este un fel de teeny-film (european), si apoi pentru 10 minute devine un film de hollywood, cu doi hoti care intr-o intr-o casa, etc. dar, sigur povestea devine mai complicata. dupa jaf, unu' din tipi, cel care are si gagica, trebuie sa plece, si asa ca ramane prietenul cu gagica. eh, si o poveste de dragoste incepe, in care el ii povesteste tot ce fac ei, si chiar intra intr-o casa impruna. partea interesanta este povestea ei, pentru ca ea schimba cursul povestii. dupa un accident, ea este nevoita sa plateasca 100.000 de euro, si asa ca viata ei devine un haos financiar, numai pentru ca a ciocnit un BMW. asa ca acuma vrea sa se razbune, si intra in casa tipului cu masina. deh, fac ce fac, se incurca, se indragostesc, pleaca, se intorc, si sunt prinsi in casa de proprietar.
aici se intampla urmatoarea ruptura. ei ii dau cu ceva in cap, il rapesc, se refugiaza pe munte, si nu stiu ce sa faca mai departe.
aici se intampla confrontarea intre ideile pustiilor idealiste si viata si filozofia unui om bogat. dialogurile sunt destul de misto din cand in cand, si personajul rapitului devine chiar misto. oricum, el este si cel mai bun actor, pustii fiind infernal de slabi. deh, si asa o tine filmul asta undeva sus pe munte, si o freaca de nu se vede.
intr-un final, pustii se imprietenesc cu tipul rapit, si il duc din nou acasa. partea buna este ca desi au devenita aparent prieteni, el ii tradeaza si le trimite niste trupe speciale. sigur ca ei au plecat deja, si se afla acuma undeva la marea mediterana. great.
deci, all in all un cacat de filmpe o ideie buna, care devine prea moralist, si mult prea plictisitor de la un punct in colo. imaginea si montajul sunt mizerabile, si ca regie n-am gasit nimic interessant. muzica este din cand in cand ok, dar in general in acelasi ton cu filmul.
foarte slab, si nici n-a meritat sa-mi pierd timpul in halul asta. 3,6/10


Breaking the Waves. wow ce film de Lars von Trier. nu cred ca merita sa scriu ceva despre el, pentru ca presupun ca s-a scris mul si mai bine decat reusesc eu sa scriu. oricum, dupa mine, unu' dintre filmele cele mai tari a lu' Lars von Trier, si in acelasi stil inconfundabil ca Dancer in the Dark sau Dogville. 10/10