[Nae]

Lili Marleen. un film, despre dragostea unei femei naive pentru un barbat evreu, o dragoste care este interzisa de ideologia nationalsocialista, si care este exploatata de toti.
desi mi-ar fi usor sa scriu ca filmul este o critica a nationalsocialismului, n-o pot face, pentru ca Fassbinder nu a vrut sa arata lucrul asta, sau macar nu in prim plan. filmul asta face parte din ciclul lui despre femei puternice, cu un destin ciudat. personajele sunt construite cu grije, ca in fiecare din filmele lui, insa in filmul asta, viata personala a lu' fassbinder isi spune cuvantul. cautarea dragostei este aici lucrul cel mai frapant.
fassbinder era de parere ca cel care iubeste mai puntin, este cel care este tot timpul mai dominant intr-o relatie. aici, in lili marlene, personajul masculin preia rolul acesta. desi replica: "ich liebe sie" vine destul de devreme in film, relatia lor este rupta de tatal protagonistului care este impotriva relatie, dar si de propozitia acea: "seit 5 uhr 45 wir zuruckgeschossen", inceputul razboiului.
de aici trece in prim plan povestea ei, care inregistreaza un cantec, dar care nu prea are succes la inceput. in germania nazista, cantecele si "die heimlaendische propaganda" incepusera sa-si spuna cuvantul, si cantecul ei trecea in lista cantecelor care sunt prea triste. le trebuia deci ceva mai "lustig. Lustig ist alles was nicht uber sterben geht." si totusi, cantecul devine un succes extraordinar, desi goebbles spune despre el ca este: "Die Schnulze mit dem Todesgestank-Geruch.", fuehrer-ul il iubeste.
din punctul asta filmul devine de un kitsch fara masura, chiar dureros. totusi, din cand in cand mai iese cate o scena la suprafata care este placuta vizual, sau simbolic, cum ar fi scena dansului ei cu oglinda, sau cand este invitata la fuehrer pentru ceai, si usiile se deschid, si din camera iese numai o lumina alba, orbitoare (am ras mult la asta).
totusi, de fiecare data cand cantecul ei este cantat, montajul este parallel cu scene de lupta, sau de soldati care asculta melodia. in germania insa, ploua cu flori pe scnea, iar pe front ploua cu bombe.
si asa, fata asta naiva devine instrumentul de propaganda, fara sa se prinda ce face. sub propozitia "ich singe nur ein Lied" ea se ascunde de adevarul din lagare si de pe front, dar totusi, se angajeaza sa colaboreze cu rezistenta.
una din scenele mele preferate din film, este cand protagonistul, care reapare in poveste pentru un scurt timp, intra la inchisoare, pentru ca s-a vazut cu lili marleen. celula lui este geniala: o camera cu peretii plini numai de pozele ei, si cu o boxa care canta tot timpul numai o parte din cantecul ei "so woll'n wir uns da wiederseh'n", pentru ca discul era deffect.
de la punctul asta din film, fassbinder incepe sa fie moralist. pune o scena, unde lili marleen canta de ziua fuehrer-ului intr-un bar, si cand soldatiilor le este spus ca azi este ziua aia mare, si toti incep sa-i strige numele lu' lili marleen, si nici unu' n-are chef de "Heil Hitler". la fel mai este inca o scena, cand cantecul ei devine interzis, si ea isi conduce pianistul la gara ca acesta sa ajunga pe frontul de est, si unu' din soldati o recunoaste, si tot trenul ala de soldati incepe sa-i cante cantecul.
finalul filmului este cat de cat optimist asa, dar intr-un fel prea orgasmic. adica ultima scena este de un kitsch insuportabil, cu muzica classica si cu finalul ala al grande... pacat.
in general un film bun, cu hanna schygulla care face din nou un rol bun. insa intr-un fel, filmul asta m-a dezamagit comparandu-l cu Katzelmacher, Bolweiser, Angst essen Seele auf, Effi Briest, Die Ehe der Maria Braun si Querelle. un film pentru frizerite...7,7/10