[Pitbull]

@Floyd
Dom'le, ce spui tu aici are sens, desi contine si destule elemente de paranoia a conspiratiilor �* la "Ziua" lui Rosca Stänescu. Dar existä si multe argumente valabile, iar ipoteza, în ansamblu, e credibilä. Stim sigur cä n-a fost un caz standard, ci complicat cu toate dedesubturile politice, economice si infractionale sugerate atât de clar. Abia astept sä väd când (si dacä, si cât, si cum) vom afla mai multe.

În rest, mä simt dator sä punctez alte câteva lucruri pe care le consider esentiale:

1) Chiar dacä mi-am tras-o (poza, nu altceva!) cu Bäsescu în noaptea de Anul Nou, nu mä omor dupä el (cred cä n-am sä-i pot ierta niciodatä masacrul câinilor din Bucuresti si modul în care a demolat buticurile, distrugând afacerile oneste ale multor familii si creându-ne multora dintre noi, cumpärätorii, probleme de pe urma cärora mä mai resimt chiar si azi). Nici dragul de P.D., mostenitor al unei aripi F.S.N.-iste, nu-mi produce orgasme fiziologice sau mäcar sentimentale. Dar i-am votat färä ezitare si sunt convins cä, mäcar în momentul de fatä, sunt cei mai apropiati de ceea ce ne e necesar la guvernare. Asa cä nu pot sä nu mä bucur cä, vorba aia, "au cäzut în picioare". Oricum o iei, aceastä "crizä a ostaticilor" a fost o probä a focului pentru ei. Dacä au rezolvat-o pe cäi mai putin curate (cum e foarte posibil)... ce sä-i faci? Asta-i politica. Încearcä sä fii "onest" în politicä, si-ai sä cazi de papagal, ca Emil Constantinescu, säracu'. Dacä se frigeau, singurii care ar fi avut de câstigat erau banditii din P.S.D.

2) Fatä de problema retragerii trupelor noastre din Irak si Afghanistan, am rezerve. Sigur cä, în fond, noi "nu avem ce cäuta acolo". Iar pe de altä parte, nici S.U.A. nu mai sunt ce-au fost (sau ce-au pärut) odatä. Nu mä bucur deloc cä au devenit bratul lung al Israelului, si nu cred o iotä în New World Order-ul Reagan-Bush-Bushist. În acelasi timp, nici cloaca coruptä si ipocritä de la Bruxelles nu-mi inspirä încredere, cu toate experimentele ei internationaliste calchiate prost dupä primele douä rateuri istorice (sovietic si nazist).
Totusi, trebuie sä fim realisti. Adevärul este cä izolationismul nu mai merge. Nu suntem Elvetia sau Norvegia, si mäcar cu curu-ntr-o luntre trebuie sä fim - cä, de, în douä, nu dä frumos, desi nici de formula asta nu ne-am codit, de-a lungul istoriei. Asa cä, pânä una alta, mergem pe mâna N.A.T.O. si-a americanilor si jucäm cum ne cântä ei. Nici mäcar nu e cea mai dezonorantä formä de curväsärai, când alternativa e s-o luäm în barbä in the worst kind of way. O veni ea, vremea, sä ne-aducem oamenii acasä si sä regäsim câte ceva din demnitatea de altädatä - da' pân-atunci mai e, si räcnetele carpatine gen "nu vreau sä stiu de Europa (sau America) dumitale, onorabile, eu vreau sä stiu de România mea!" sunä exact ca-n citatul din Nenea Iancu.

3) În sfârsit, si lucrul cel mai important. Nu vä mai dati mari cinici cu glumite impotente fatä de o dramä ca aia prin care-au trecut ziaristii nostri, cä pute nasol. Dacä doi dintre ei, sau toti trei, au fost miei dusi la täiere sau papagali picati la mijloc între jocurile altora, nici nu e vina lor, nici nu justificä o asemenea desconsiderare sau mistocärealä. În fond, sunt REPORTERI, si e de-a dreptul un truism cä, mai ales în ultimii ani, au ajuns sä-si riste viata aproape la fel de mult ca militarii sau alti "actanti combativi" - desi, în fond, ei nu dau cu bâta-n capul nimänui. Faptul cä-si asumä riscul de a se duce într-o zonä de räzboi (cä tot sugera cineva, mai sus, idiomul "�* la guerre comme �* la guerre") nu le diminueazä curajul si demnitatea - dimpotrivä! Iar dacä primesc (mäcar unii dintre ei, nedrept de putini!) sume mari pentru asta, mäcar o fac pentru cä-si riscä viata, nu ca sä se scobeascä-n nas în plenul Senatului.

Prin urmare, cel mai bine e ca mäcar fatä de ei sä arätäm respectul cuvenit, si-ntre timp sä asteptäm ce-o sä iasä la ivealä, speräm, din fojgäiala dedesubturilor. Si-n general, sä fim mai maturi si mai demni.

P.S. - Oricum, n-as vrea sä credeti cä mi-am pierdut eu însumi maturitatea, sau chiar umorul. Dacä pânä la urmä, cine stie, reiese cä n-au fost deloc în pericol, sau altceva care sä dea peste cap toatä cacealmaua, nu voi ezita sä recunosc c-am înghitit si eu gälusca. Dar, pânä atunci...