Cinemagia Forum - View Single Post

Nae · 22 May 2005, 14:53

Gershwin's World

Johann Sebastian Bach
Prleude and Fuge, BWV 288
"Das alte Jahr vergangen ist"

George Gershwin
Fascinating Rythm

Goerge Gershwin
Lullaby

Duke Ellington
Cottontail

George Gershwin
Prelude

George Gershwin
Someone to Watch over Me

William Christopher Hardy
St. Louis Blues

---pauza---

Maiden Voyage

Herbie Hancock
Maiden Voyage

Wayne Shorter
Nefertiti

Herbie Hancock
Actual Proof

Hoagy Carmichael
Georgia On My Mind

introducing the Band:

Herbie Hancock: nu stiu daca trebuie sa mai scriu ceva despre acest om. a intrat pe scena in costumul lui mov, s-a asezat la pian, si a cantat dumnezeieste. in concertul asta a cantat numai piesele de mai sus, insa stilul lui este un pic mai complicat... un om care a castigat The Academy Award pentru muzica din filmul Round Midnight, dar care a facut muzica si pentru Blow Up. un muzician care a trecut de la la Jazz la R&B, la Fusion, la Funk, la Pop, si la muzica classica. un om care a castigat de 12 ori Grammy-ul in ultimii 20 de ani.
... eh, si acuma fiind un om batran, care incearca sa prinda intr-o ultima combinatie unica de instrumente toate stilurile prin care a trecut, un fel de synopsis a vietii lui. si asa este concertul asta. o combinatie intre concert de muzica classica, cu orchestra mare, si cu un Quartett genial. o muzica americana, unica, in felul de Jazz-big-band, si totusi, classica, distanta. o combinatie foarte reusita.

Dave Carpenter: un contrabassist, care a facut in ultimii 8 ani peste 400 de inregistrari de jazz. un bassist care canta la singurul contrabass cu 5 corzi pe care l-am vazut in viata mea, si asta in niste solo-uri mai mult decat geniale.
un tip inalt, subtirel, retras, cu ochelari si cu parul lung, la locul lui, si care nu-l scapa din ochii pe maestrul Herbie Hancock in timp ce canta. o relatie foarte frumoasa intre el si Herbie, una care se inea reciproc, si care ruesea sa creeze o atmosfera incredibila.

Richie Barshay: celor care le place Jazz-ul, tine-ti minte numele asta, pentru ca o sa mai auzim de el cu siguranta. un pusti de 18-19 ani, percussionist si tobosar. doamne. cand l-am vazut pe scena nu mi-a venit sa cred, si cand a inceput sa cante, facand un break in piesa lu' Bach, si avand un solo de percutie de 5 minute, nu am crezut ca este possibil asa ceva. sigur ca da, un Pearl-ste, cu vreo 8 dishes, cu 3 splash-uri, si cu inca o chestie mica tehnica, pe care la inceput n-am inteles-o. mai avea langa set-ul asta inca o toba electrica. numai un tum, pe care a facut niste combinatii geniale. damn. incredibil.

Lionbel Loueke: chitaristul, si cel mai prost din quartett-ul asta. nu stiu, poate ca n-ar trebuii sa scriu asta, dar intr-un fel nu l-ai simtit deloc. bine, a avut la un moment dat un solo misto, si a facut un battle scurt cu herbie pe keyboard, insa in rest nu l-am simtit, si nu l-am auzit. dintre toti cei care au cantat el a fost cel mai retras, stand cu spatele la public.

si orchestra. o orchestra normala, mare, cu tot ce-i trebuie, cu toti membrii si cu un dirijor american, Robert Sadin. trebuie sa spun ca au facut o treaba f. buna, pentru ca totusi, este o orchestra care nu are asa un nume cum este cea de la New York, the Philarmonica, dar care totusi a reusit sa tina pasul cu Herbie si Quartett-ul asta. pacat a fost ca din cand in cand nu au intrar la timp, adica nu l-au simtit pe Herbie care isi incheia un solo, si asa ca se facea un scurt decalaj, ceea ce s-a simtit. insa: la Nefertiti, piesa scrisa de Davis si Shorter, orchestra a reusit sa sune ca cea din inregistrariile de atunci. adica orchestra a reusit sa faca un mic decalaj intre trompete si saxofoane, ideia lu' Miles Davis, care a crezut ca astfel orchestra si partitura suna mai complicata. hehe, asta le-a iesit chair f. bine.

in general un concert foarte reusit, tinand 2 ore pline de putere. scena a fost din pacate prea mica pentru toti membrii, si saracul dirijor nici nu mai stia cum sa ajunga la locul lui, trecand printre cablurile lu' Herbie de la pian, de la keyboards, de la computer (he sampled while he was playing... formidabil), si de la statia de amplificare cu care isi facea toate echilibrariile.
contrabassistul cu tower-ul lui de amplificare, un 2x20 si un 4x10, cu un subwoofer genial, care facea asa un sunet cald... damn.
... concert genial.

22 May 2005, 14:53	#11
Nae Dead Man Walking Join Date: Sep 2004 Posts: 1,985	Gershwin's World Johann Sebastian Bach Prleude and Fuge, BWV 288 "Das alte Jahr vergangen ist" George Gershwin Fascinating Rythm Goerge Gershwin Lullaby Duke Ellington Cottontail George Gershwin Prelude George Gershwin Someone to Watch over Me William Christopher Hardy St. Louis Blues ---pauza--- Maiden Voyage Herbie Hancock Maiden Voyage Wayne Shorter Nefertiti Herbie Hancock Actual Proof Hoagy Carmichael Georgia On My Mind introducing the Band: Herbie Hancock: nu stiu daca trebuie sa mai scriu ceva despre acest om. a intrat pe scena in costumul lui mov, s-a asezat la pian, si a cantat dumnezeieste. in concertul asta a cantat numai piesele de mai sus, insa stilul lui este un pic mai complicat... un om care a castigat The Academy Award pentru muzica din filmul Round Midnight, dar care a facut muzica si pentru Blow Up. un muzician care a trecut de la la Jazz la R&B, la Fusion, la Funk, la Pop, si la muzica classica. un om care a castigat de 12 ori Grammy-ul in ultimii 20 de ani. ... eh, si acuma fiind un om batran, care incearca sa prinda intr-o ultima combinatie unica de instrumente toate stilurile prin care a trecut, un fel de synopsis a vietii lui. si asa este concertul asta. o combinatie intre concert de muzica classica, cu orchestra mare, si cu un Quartett genial. o muzica americana, unica, in felul de Jazz-big-band, si totusi, classica, distanta. o combinatie foarte reusita. Dave Carpenter: un contrabassist, care a facut in ultimii 8 ani peste 400 de inregistrari de jazz. un bassist care canta la singurul contrabass cu 5 corzi pe care l-am vazut in viata mea, si asta in niste solo-uri mai mult decat geniale. un tip inalt, subtirel, retras, cu ochelari si cu parul lung, la locul lui, si care nu-l scapa din ochii pe maestrul Herbie Hancock in timp ce canta. o relatie foarte frumoasa intre el si Herbie, una care se inea reciproc, si care ruesea sa creeze o atmosfera incredibila. Richie Barshay: celor care le place Jazz-ul, tine-ti minte numele asta, pentru ca o sa mai auzim de el cu siguranta. un pusti de 18-19 ani, percussionist si tobosar. doamne. cand l-am vazut pe scena nu mi-a venit sa cred, si cand a inceput sa cante, facand un break in piesa lu' Bach, si avand un solo de percutie de 5 minute, nu am crezut ca este possibil asa ceva. sigur ca da, un Pearl-ste, cu vreo 8 dishes, cu 3 splash-uri, si cu inca o chestie mica tehnica, pe care la inceput n-am inteles-o. mai avea langa set-ul asta inca o toba electrica. numai un tum, pe care a facut niste combinatii geniale. damn. incredibil. Lionbel Loueke: chitaristul, si cel mai prost din quartett-ul asta. nu stiu, poate ca n-ar trebuii sa scriu asta, dar intr-un fel nu l-ai simtit deloc. bine, a avut la un moment dat un solo misto, si a facut un battle scurt cu herbie pe keyboard, insa in rest nu l-am simtit, si nu l-am auzit. dintre toti cei care au cantat el a fost cel mai retras, stand cu spatele la public. si orchestra. o orchestra normala, mare, cu tot ce-i trebuie, cu toti membrii si cu un dirijor american, Robert Sadin. trebuie sa spun ca au facut o treaba f. buna, pentru ca totusi, este o orchestra care nu are asa un nume cum este cea de la New York, the Philarmonica, dar care totusi a reusit sa tina pasul cu Herbie si Quartett-ul asta. pacat a fost ca din cand in cand nu au intrar la timp, adica nu l-au simtit pe Herbie care isi incheia un solo, si asa ca se facea un scurt decalaj, ceea ce s-a simtit. insa: la Nefertiti, piesa scrisa de Davis si Shorter, orchestra a reusit sa sune ca cea din inregistrariile de atunci. adica orchestra a reusit sa faca un mic decalaj intre trompete si saxofoane, ideia lu' Miles Davis, care a crezut ca astfel orchestra si partitura suna mai complicata. hehe, asta le-a iesit chair f. bine. in general un concert foarte reusit, tinand 2 ore pline de putere. scena a fost din pacate prea mica pentru toti membrii, si saracul dirijor nici nu mai stia cum sa ajunga la locul lui, trecand printre cablurile lu' Herbie de la pian, de la keyboards, de la computer (he sampled while he was playing... formidabil), si de la statia de amplificare cu care isi facea toate echilibrariile. contrabassistul cu tower-ul lui de amplificare, un 2x20 si un 4x10, cu un subwoofer genial, care facea asa un sunet cald... damn. ... concert genial.