[keyzer soze]

The lizard wakes up and finds he's the last lizard alive. His family and friends are all gone.Those he didn't like, those who picked on him in school, are also gone. The lizard is all alone. He misses his family and friends. Even his enemies. It's better being with your enemies than being alone. That's what he thought. Staring at the sunset, he thinks."What is the point in living...If I don't have anyone to talk to?" But even that thought doesn't mean anything...when you're the last lizard.

Pana acum doua ore Thailanda insemna pentru mine strange food, strange names, peisaje exotice, masaje si bagaboande. Nu mi-am schimbat prejudecatile, dar am mai facut o descoperire - cinematografia thai, mixtura de taceri si sensibilitati extreme, deloc deosebita de suratele sale mai frumoase.
Si mi-am ales si un ghid pe masura - domnul Pen-ek Ratanaruang, prezenta obisnuita pe la festurile europene si nord-americane din ultimii ani. Iar pe post de translator cultural l-am ales pe vechiul amic Chris Doyle. Adica, v-ati prins, 'Last Life in the Universe', filmulet atmosferic si sensibilos, tovaras bun cu 'Chungking Express', 'Bin-Jip' si 'Lost in Translation'. Ca sa nu-l uit pe bunicul Antonioni. Nimic nou, dar nici de dat la cos - un puzzle bine stapanit, amestecand vis si realitate, disperare si erotism, tacere si violenta, totul pudrat cu un scenariu excelent si cu o preocupare maniacala pentru detalii. 'God is in the detail', cum spunea Mies. Si, slava cerului, avem destule cat pentru enspe vizionari - de la soparlele lui Escher pana la aparitia lui Takashi Miike in rol de yakuza. Voi puteti sa stai sa potriviti toate piesele alea aruncate 'intamplator' in background, dar eu am preferat sa ma bucur de poezia individuala a fiecarei scene - casetele cu 'quick learning japanese', ruland continuu si inlocuind dialogurile dintre cei doi... credits-urile care se deruleaza pe ecranul din aeroport... obiectele din casa ei, dansand in rewind... Bun film, cu atat mai bun cu cat e imposibil de catalogat (love story, gangster flick, critica sociala?). Toate si nici una. 8/10

ps: nu ma pot abtine sa nu transcriu o mostra de dialog absurd, ca multe altele care impaneaza filmul - Just one bag, sir? / Yeah, we only go there to kill someone. Then come right back. / Hope you're not hijacking the plane. / Don't worry, we're not Arabs. / Here are your boarding passes. Your gate number is 69. Have a pleasant flight, sir. Mr. Tajima, you're very funny. / Hey, young lady...You have some seaweed stuck in your teeth.

and more...

Kinji Fukasaku - Battle Royale 2 (2001) - 6/10

Am rezistat o ora. In care vedem un nou joc inventat de adulti (acum nu se mai omoara intre ei, ci tintesc un grup de rezistenta format din supravietuitorii primei batalii), mult bors pe pereti si multe mui sparte. N-ar fi chiar rau, dar fiecare scena dureaza triplu fata de cat ar fi trebuit. Rezultatul? Mult onanism, cu micii tragatori tintind in gura Statelor Unite post-911. Repet, ar fi fost chiar eficace, dar dureaza prea mult si este prea explicit (am trisat si am vazut finalul - grupul copiilor undeva in desert, deghizati in pachistanezi-afganistanezi-pechinezi sau ce dreq s-or mai fi vrand). Totusi, o secventa de tinut minte - reluarea aproape cadru cu cadru a debarcarii in Normandia, varianta 'Save Private Ryan', numai ca acum este impuscat unul si mor cate doi. Pt ca au la gat un colier care ii face dependenti de partenerul de echipa - daca ala da coltul, iti explodeaza capul. Pula mea.

ps: Fukasaku Kinji a murit de cancer la cuc inainte de terminarea filmarilor, asa ca restul a fost dus la bun sfarsit de un alt japonez, am uitat cum il cheama.