Takashi Miike - Bizita Q (2001) - 9/10
Superba critica sociala, acida si antiumana, documentand toate deviatiile sexuale cunoscute (pedofilie, incest, sado-maso, fetisism, scatofagie, necrofilie, etc) si inca vreo cateva inventate acum (un penis captivus provocat de rigor mortis?). Un fel de replica aduse portretului unei familii americane a lui Marilyn Manson. Normal, exemplificat pe o familie japoneza tipica - 2 soti, 2 copii, standard de viata mediu, casa la oras, etc.
Capul familiei planuieste un documentar despre adolescentii japonezi si are o disfunctie erectila. Mama, casnica si violentata de feciorul cel mic. Acesta, luat in bete de colegii de scoala, care-i distrug casa cu artificii si il pun sa se cace in public. Asa ca se razbuna pe ma'sa, pe care o loveste cu orice ocazie. Are si un arsenal de ciomege si bice special pregatite pentru asta. Ca sa uite de vanatai, mama se drogheaza cu tot ce-i mai nou pe piata. Si am uitat-o pe fiica cea mare, fugita de acasa si devenita dama de companie. Tipic 'Stirile de la ora 5'.
Tatal umbla cu Digicam-ul peste tot si spera sa dea lovitura cu un show TV. Si poate chiar ar fi dat lovitura. Ca sa va faceti o idee, in secventa de deschidere o poseda pe fica'sa, apoi o plateste cu ce are in buzunare, promitand ca restul de bani i-l va da lui ma'sa. Shocky, isn't it? Si e doar inceputul.
"So you want to know about today's teenagers? They tell you the future of Japan. That hopeless future."
Intr-o buna zi, tatal primeste un cataroi in cap. De la domnul Q, asta care da numele filmului. Si domnul Q se muta la ei acasa si preia rolul de cameraman in proiectul de documentar. Apoi asista impasibil la tot ceea ce va spusesem la inceput, plus o baie de lapte (de mama) si licori vaginale. Nu stiu ce vrea sa transmita Miike cu lactatiile astea, dar imaginile ti se infing in cap si promit sa ramana multa vreme acolo. Per total, este un fel de ritual extrem pe care membrii familiei trebuie sa-l execute pentru a putea reintra in normalitate - mama isi redescopera feminitatea, tatal isi dezlantuie furia reprimata, fata li se intoarce acasa, etc. Si, pentru ca Miike, ca toti extremistii asiatici, e de fapt un hipersensibi mascat in agitator rebel, totul se termina cu un portret de familie de-a dreptul senzational - mama alaptandu-si sotul si fiica cea mare, intr-o compozitie mult prea religioasa pentru a nu avea nici o legatura cu fenomenul.
Filmat in digital, cadre scurte si nervoase, cu un personal adept al actoriei extreme (presupun ca varianta originala este necenzurata, nu ca rip-ul meu).
Si, ca sa intelegeti mai bine care-i treaba cu Miike si casetele video, in 2001 orezarul asta a mai turnat inca 6 (!) filme, din care cel putin doua de referinta: Zuiketsu gensô, Kumamoto monogatari, Family 2, Ichi the Killer, Agitator si The Happiness of the Katakuris.
Ceea ce nu ar fi cazul sa ne mire, avand in vedere ca din 1991 si pana acum a comis nu mai putin de 64 de lung si mediu metraje!
