[Nae]

gegen die wand. un film pe care l-am revazut ieri, si pe care acuma l-am inteles cum trebuie. un film incredibil de frumos, despre doua destine ratacite, doi oameni pierduti, fara nici un fel de identitate, avand numai o dragoste aparenta ca sa poata scapa din instrainarea vietii lor. o poveste rupta intre doua culturi care traiesc impreuna, dar care nu se inteleg, si care sunt unite numai printr-un mediu care ii face sa se respinga reciproc.
personajele sunt bine conturate, construite cu mare grije, si actorii sunt credibili, sau cum ar spune obvious: nu numai idei, ci oameni.
protagonistul este din scriitura un personaj mistic, ascuns in spatele unei fatade de neamt in somaj, dependent de ajutorul social, si care nu-si dezvaluie trecutul pentru nici un pret. un turc care se vede neamt pentru ca are cetatenie, si care vorbeste despre "die scheiss Kanacken" cu dispret, el fiind la randului lui un "Zuhaelter" pentru nemti.
ea, protagonista, este un personaj simpatic, care nu este inteles nici de nemti si nici de turci, si care incearca sa scape de traditiile conservative musulmane, numai ca sa-si traiasca viata. tentativele de sinucidere sunt pretextul ca sa poata scapa, ceea ce-i si reuseste, cu pretul expulsarii din familie. scena arsului pozelor este incredibil de frumoasa.
relatia lor se rezuma la o scena cheie, cu ea intr-un karusell, singura, invartindu-se in cerc, si se leaga perfect cu un dialog intre protagonist si "unchiul" lui, care a fost catva secvente inainte, si une el si-a descoperit dragostea pentru ea: "Liebe ist ein Karusell, du stckst Geld rein, und es dreht sich... und du musst mehr Geld reinstcken damit es sich weiter dreht..."
fuga in turcia nu este decat o mare dezamagire. pentru el, care numai vorbeste turceste cum trebuie, prima intalnire cu un turc se termina cu "bist du'n Bayer, oda was?", si pentru ea, toata experienta este o tagedie. un viol scurt intr-un bar, o ruptura definitiva de familia pe care o mai avea, si o batuta pe cinste.
ultimile 3 scene din film sunt clare, limpezi si frumoase. ei doi se vad intr-un hotel, si decid sa plece impreuna. ea cu bagajele facute stand in pat, si din off vocea sotului si fiicii ei, care se joaca intr-o camera apropiata. el in autobuz, usiile care se inchid, si plecarea autobuzului printr-un Istambul haotic.
regizorul a reusit sa arate o lume reala, plina de conflicte sociale, umane si culturale, si a reusit sa lege toate fragmentele filmului cu o scena incredibil de simpla, dar incredibil de puternica: o formatie de muzica traditionala turceasca, care canta pe o insula plutitoare cantece turcesti, cu un text relevant pentru poveste, pe fundalul Istambului. genial. 10/10

p.s. heheh, maceo parker a fost in film. geeee, unbelievable.

old boy. cine scrie astfel de scnearii? cine are asa o minte, sa inchida un personaj intr-o camera de hotel pentru 15 ani? exista cineva care sa vina si sa-ti povesteasca 'bah, am o ideie pentru un film, uite...'?
un manga facut film, cu imagini de desen animat, cu o poveste de desen animat, dar facut cinematografic impecabil. inceputul este aproape surrealist, cu scene reale care se intretaie cu scene de delir, cu furnici care ies din piele (un chien andalou?), si cu iesirea dintr-un geamantan intr-o campie care este de fapt pe un bloc in constructie... stai, asta nu mai era delir.
intrebarea daca 15 ani de teorie se pot pune si in practica la lupta se confirma, dar cand este vorba de un futai, nu merge. un umor frumos, chiar cald, dar si negru. lupta contra 40 (?!) de tipi intr-un hol, protagonistul cu un ciocan in mana, si cu un cutit in spate, este de un balci incredibil, filmat dintr-o singura dubla... si mai vine si liftul cu inca cativa... am ras mult la scene astea, montate genial.
povestea care se complica, si cu cele mai frumoase back-flash-uri pe care le-am vazut vreo data. scene filmate in sepia, montate paralel cu ceea ce se intampla cu adevarat, cu incadraturi ciudate, dar de mare effect. asa si ultimul back-flash cu sinuciderea antagonistului, care dupa ce-si scapa sora in apa, apasa cu aceiasi mana din back-flash pe tragaciul pistolului din timpul real: usiile de la lift de deschid, and he blew his brains out. frumos.
ultimii pasi in zapada sunt impresionanti, numai ca nu am reusit sa numar cati au fost... la 70 de ani, monstul va murii.
filmele asiatice raman cu farmecul lor, cu povestiile lor ciudate si intortochiate, si cu personajele lor de desen animat, frumoase, din cand in cand chiar credibile, dar cu acel flare cinematografic inconfundabil, tipic si incredibil de frumos. 10/10

p.s. maine ma duc sa-mi cumpar un ciocan...