[herbert]

Am ordonat si notele despre Million Dollar Baby. Of, cat de greu e sa te concentrezi acum cand s-a deschis sezonul la garden party, a inflorit liliacul si... Clarisa.

Cowboy-ul si melodrama
sau Tragedia ca fapt divers

Million Dollar Baby (O fata de milioane), filmul care a obtinut patru – importante! – premii Oscar, se inscrie usor in categoria unor melodrame contemporane, deloc romantice si fara glamour, cu protagonisti care nu asalteaza topurile frumusetii... Filmul e regizat – surpriza! - de principalul cowboy de la Hollywood, infatigabilul, inepuizabilul si polivalentul (actor, regizor, compozitor...) Clint Eastwood.

Ca orice melodrama, Million Dollar Baby nu prea are idei, respecta insa schematismul clasic al subiectelor simple („urcarea spre inaltimi”) si, in acest caz, usor exotice - boxul feminin. Sunt descrise incaperi stramte, prost luminate, cu resturi, murdarie si multa mizerie. Si sange, dar un sange adevarat - cel din ringul de box. Recuzita aceasta saraca si cenusie este ordonata, facuta sa functioneze in „acompaniamentul” unei coloane sonore triste si stranii (autor, evident, acelasi Clint Eastwood). Peste aceasta combinatie se mai toarna mult sentiment si emotie, ceea ce va starni intotdeauna compasiunea si interesul publicului.

Trei personaje principale, interpretate excelent de actori cu renume, sustin schelaria acestui film.
1. Frankie Dunn (Clint Eastwood) este un batran (peste 70 de ani) si experimentat antrenor de box, retras pe „baricadele” tacticilor defensive, care refuza categoric la inceput sa antreneze o fata ce frecventeaza sala de box, al carei proprietar este. Chiar si dupa ce o accepta in lot, antrenorul ramane aceiasi persoana cu gesturi decise, hotarate, care le cere tuturor o supunere totala si nu admite nici o discutie. Despre antrenor mai aflam ca are o fiica de care s-a instrainat, e pasionat de o limba exotica, citeste poezie de Yeatz, polemizeaza cu biserica si scrie scrisori. Clint Eastwood, pe chipul caruia anii au imprimat o noblete pe care n-o avea inainte, amintindu-ne secvential de Henry Fonda, interpreteaza excelent acest rol.

2. Maggie Fitzgerald (Hilary Swank), nu e nici tanara (31 de ani), nici foarte atragatoare, dar e obsedata/fanatizata de box si crede in succesul ei alaturi de acest antrenor singuratic si morocanos. Are o privire scaparanda si in acelasi timp „condamnata”, parca prevestind ceva rau (vezi finalul tragic), si doar uneori lasa sa-i scape un zambet sfios, care si asa contrasteaza cu fata impietrita a antrenorului. Maggie este persoana - plina de energie, traind la limita - capabila sa acopere golul, gaura din inima lui Frankie.

3. Eddie Scrap (Morgan Freeman), in rolul ingrijitorului salii de box, este ca o punte de echilibru intre antrenor si fata si adauga filmului o foarte necesara picatura de umor si intelepciune. Comentariile sale din off incearca sa explice cate ceva din legile si „subteranele” boxului, un sport din care el, Scrap, a iesit invins (si-a pierdut un ochi) dupa 109 meciuri. Angajamentul pe care il manifesta alaturi de vechiul sa prieten, Frankie Dunn, si de aceasta „nebuna” fatidica, Maggie Fitzgerald, pare meciul sau cu numarul 110, cel mai greu.

Filmul nu impresioneaza ca imagine („faptul divers” rareori impresioneaza). Demareaza greu – trenante primele 15 minute -, apoi totul incepe sa functioneze perfect: dramaturgie compacta, ritm sustinut...

Una din cele mai memorabile „descrieri” din acest film este a familiei lui Maggie (mama, sora si fratele), figuri groaznice, ticalosi desavarsiti pe modelul lui Fassbinder, de care sa fugi cat mai departe. Se poate deslusi in acest „portret” o lovitura data cliseului bine ambalat al „valorilor familiei americane”. In general, filmul speculeaza cu problemele sociale (ofera posibilitatea ca americanii sa-si planga de conditia lor), dar face lucrul acesta cinstit, sincer, chiar intelept, nu asa cum se intampla, de exemplu, in filmele romanesti. E drept ca problema complicata si delicata a eutanasiei este „rezolvata” de Eastwood in stil de cowboy, dar trebuie sa intelegem ca e doar o optiune personala a personajului din film.
Fara nici o metafora ascunsa, Million Dollar Baby are totusi ceva din splendorile, greu sesizabile la o prima lectura, poeziei minore, umile…