[notorious]

kingdom of heaven

'kingdom of heaven' marcheaza un moment de rascruce in cariera extrem de oscilanta a marelui ridley scott. da, ma incumet, totusi, sa spun 'marelui' ! acel moment in care scott si-a pierdut pana si ambitia. ok, adica sa zicem ca intuitia si-a pierdut-o de mai demult - cam de la '1492'... scott este probabil cineastul perfect care poate ridica proiecte comerciale de duzina la filme de arta. da, spun inghitand in sec 'de arta', pt ca orice scenariu minor ce trece prin mana lui este plasmuit de imaginatia regizorului (=a mestesugarului, nu a proaspat devenitului 'comerciant') ridley scott care face din fiecare cadru un tablou modernist.

dar eu zic ca scott si-a pierdut ambitia ! ambitia aceea care l-a facut sa accepte sa regizeze un jeg precum 'hannibal', transformandu-l intr-un spectacol middly entertaining. daca te uiti la 'kingdom of heaven', vezi ca, de fapt, scott a facut o copie a 'LOTR' (nici macar a 'gladiatorului' !) ! nu, scott efectiv nu este in filmul asta ! scott s-a recunoscut, de dragul facilului & comercialului, inferior lui peter jackson ! de cand naiba trebuie un geniu (scott !) sa traga cu ochiul la un poncif precum jackson si de cand trebuie un film cu subtext religios (oricat ar fi el de timid, pt ca obiectivul lui 'kingdom...' a fost convertit, din ratiuni ce tin de $$$$$$$$ in acela de a tine in fata ecranului niste pusti ahtiati dupa batalii) sa se inspire dintr-un film de aventuri, un regal al plictiselii ??

singura privinta in care scott ramane scott este una singura (care face destul de mult, insa): portretul regelui baldwin, regele lepros al ierusalimului, jucat genial de un edward norton pur & simplu de nerecunoscut ! o schimbare simtitoare de registru pt norton, obisnuit in ultima vreme cu o serie de roluri de bad boy, de la ucigasul schizofrenic din 'primal fear' (care l-a si consacrat) pana la anarhistul neo-nazist din 'american history x'. tinuta sa, de maretie surprinzatoare a unui trup care se destrama, reprezinta pt mine cel mai bun artificiu vizual de la 'eternal sunshine of the spotless mind' incoace: din cap pana-n picioare invaluit de haine albe, ca un erou mitic (si este un alb care nu iti spune decat puritatea sufleteasca !) si mascat. iar relatia sa cu sora jucata de 'visatoarea' eva green (lamurita intr-o singura scena, de altfel) pur si simplu iti topeste sufletul !

si, desigur, sa nu uitam de imagine: cu siguranta nu ati vazut un cer mai albastru decat cel pe care vi-l arata veteranul john mathieson ! aici se remarca si unul dintre artificiile regizorale sclipitoare ale lui scott: pe timp de pace, in momentele de 'acalmie' ale filmului, culoarea cerului este de un azur pictural, in timp ce pe parcursul bataliilor si in pregatirea lor lumina soarelui, care inunda ecranul, confera cerului o culoare stearsa, estompata si molesitoare.


p.s.: o cronica facuta in graba, fara grija, din pacate, pe 'acum pe ecrane'. nu incerc sa ma scuz.