[Pitbull]

Despre ce inseamna sa fii roman.
(...) doua vanzatoare cantarind o punga destula de mare de maruntis (..) de fapt numarau banii.Am ras jumatate de zi pe faza asta.

O stiu de mult - poate chiar de pe vremea lui Ceascä, nu mai tin minte. Habar n-am dacä-i tipic româneascä, dar altminteri îti împärtäsesc sentimentele: si mie mi-a produs întotdeauna nelinisti existentiale.

Iar acum...
Pentru prima datä, propun un cu totul alt gen de "fabulä cinematograficä" - gravä, complexä si întinsä pe intervalul câtorva decenii. Sä v-o împärtäsesc mai întâi, apoi voi face câteva comentarii.


Byebye Tiri

Acum trei decenii si mai bine, milioane de români urmäreau cu sufletul la gurä unul dintre cele mai dramatice meciuri de tenis din istoria sportului românesc. Finala Cupei Davis se disputa la Bucuresti, între România si Statele Unite, constând în cinci meciuri.
În deschiderea turneului, surprinzätor, Ilie Nästase pierduse în fata lui Stan Smith. Imediat dupä aceea, Ion Tiriac îl învinsese pe Tom Gorman. Urmase a doua surprizä nepläcutä si alarmantä: la dublu, Nästase si Tiriac fuseserä întrecuti de Smith si Emmerich Van Dillen. În acel moment, scorul la meciuri era 2-1 pentru S.U.A., iar România nu mai putea câstiga "Salatiera" decât dacä învingea în ambele partide rämase: Tiriac-Smith si Nästase-Gorman.
Era evident cä Nästase avea toate sansele sä-l batä pe tânärul Tom Gorman. Astfel, TOTUL depindea de celälalt meci (penultimul) si, din päcate, si acesta pärea jucat dinainte, dar în defavoarea noasträ: Tiriac si Smith erau la fel de buni, însä... pentru un tenisman, Tiriac era deja bätrân. Foarte bätrân.
N-am sä uit niciodatä bätälia lui Tiri, pe parcursul acelor dramatice cinci seturi. Cuvintelor le e greu s-o descrie. Marele veteran s-a luptat din räsputeri, reusind sä-l tinä pe Smith în sah pânä la scorul de 2-2 la seturi. În ultimul set, însä, a cedat. Era obosit - terminat. Smith l-a spulberat game dupä game. Mi-a rämas în minte un anumit moment când, în pauza scorului 3-0 la game-uri, Tiriac nu se mai ridica de pe scaun, sä revinä în teren... Stia cä pierduse, si era distrus... Glasul arbitrului de centru îl chema insistent, dar eroul räpus rämânea pe scaun, cu umerii präbusiti... Parcä apäsa pe ei povara lumii întregi. (În treacät fie zis, un moment de cinema antologic!)
Si astfel, România a pierdut pentru totdeauna Cupa Davis, dar Tiriac s-a încununat cu gloria unei lupte duse pânä la capät si pierdute vitejeste. Victoria moralä era a lui.
Nu peste mult, Toma Caragiu, Dumnezeu sä-l ierte, l-a omagiat cu umor, în celebrul sketch "Asa-i în tenis", pe cel care fusese "la o mustatä de Salatierä".
Acest moment de istorie sportivä a fost doar cel mai spectaculos din splendida carierä a tenismanului care, ca o încununare a tuturor izbânzilor lui personale, îl formase si-l lansase pe inegalabilul Ilie Nästase. Din acel moment, Nasty si Tiri aveau sä rämânä douä legende vii...

La fel ca-n "Cetäteanul Kane" (sau în... "2001"), face un salt peste zeci de ani si ce gäsim?
Au trecut ani... si viata s-a schimbat. Nu-i lapte-n frigider... dar cei doi sportivi au îmbätrânit glorios. Nästase a rämas acelasi dintotdeauna, în plus dovedind un fair-play admirabil când, dupä scurta rätäcire din 1996, când s-a compromis candidând la primäria Bucurestiului din partea P.D.S.R. (ceea ce a presupus si halucinantul spectacol al bäläcärelii live cu Victor Ciorbea), a recunoscut onest cä aceea a fost cea mai mare gresealä a vietii lui.
Dar Tiriac...?
Ion Tiriac si-a investit întelept onorariile fabuloase din tineretea sa de tenisman, devenind poate cel mai puternic bancher individual din România. S-ar zice cä e încununarea cuvenitä a unei vieti sportive cinstite, animate de un talent rupt din rai.
Si totusi...

De câtiva ani încoace, incidente incredibile fac ca legenda sä se spulbere în cel mai pestilential miros cu putintä.
Tiri cel de odinioarä, cavaler al "Sportului Alb", se distreazä astäzi cu asa-zise "sporturi" sângeroase, practicând pe mosia sa de la Balc una din cele mai sadice distractii cu putintä: masacrarea perversä a mistretilor, într-o formä degeneratä a vânätorii - îndeletnicire odinioarä atât de nobilä. E de ajuns sä observäm cum se desfäsoarä aceste mäceluri, pentru a întelege cä la originea lor nu pot sta decât niste minti cu instanta moralä dezghiocatä räu din tâtâni.
Cândva, oamenii vânau ca sä aibä ce mânca si îmbräca. Chiar si dupä ce agricultura a rezolvat aceste probleme, vânätoarea si-a pästrat totusi, în mare parte, demnitatea. Präzile erau urmärite individual, în habitatul lor natal, unde beneficiau de propriile arme defensive si chiar ofensive, adeseori vânätorul riscându-si viata. În fond, nu era decât o continuare a jocului aspru dar onest al naturii si, în ultimä instantä, o formä de selectie naturalä.
Treptat, practica si morala vânätorii s-au degradat monstruos - în mod paradoxal, chiar pe mäsurä ce necesitatea ei practicä se estompa pânä la disparitie. În zilele noastre, ceea ce se întâmplä în "rezervatii" ca mosia de la Balc sfideazä cel mai elementar simt al demnitätii si decentei. Zeci de indivizi degenerati, animati strict de pläceri sadice, îsi descarcä pustile în turme uriase de animale näscute si crescute în captivitate, anume pentru a fi masacrate, cu instinctele de apärare atrofiate, care sunt gonite tembel prin poligon. Dacä ar fi vorba numai de fascinatia tirului, s-ar putea folosi oricând discuri de argilä sau alte tinte mobile. Dacä amicii poftesc la niscaiva fripturicä de vânat, s-ar cuveni sä practice vânätoarea cinstitä, în pädure, sau mäcar sä frecventeze cabanele vânätoresti. Dar pe dezonorabilii îi îndeamnä cruzimea purä - pläcerea de a ucide angro zeci si sute de animale lipsite de apärare. Ca o dublä culme a ipocriziei, nefericitelor dobitoace li se oferä iluzia libertätii, fiind läsate sä alerge bezmetic prin fata trägätorilor, terorizate de gonaci - asta, dupä ce au fost räsfätate si hränite copios o viatä întreagä, färä a bänui ce li se pregätea.
Inutil de spus, practicantii acestei perversiuni sunt toatä floarea cea vestitä a stäbimii politice si de afaceri.
Iar organizatorul (la Balc, cel putin), e tenismanul campion de pe vremuri - bancherul burdusit de astäzi.

Dar aceasta nu este decât o jumätate din propozitie.
Cäci Tiri s-a bucurat si de darul suprem pe care Dumnezeu i-l face oricui - un fiu. Si s-a bucurat atât de mult, încât i-a dat o educatie aleasä, echilibratä, demnä, în spiritul sportivitätii de altä datä.
Rezultatul? Tiriac jr. e consumator si traficant de droguri.
Ar fi redundant sä însiräm aici toate comentariile privitoare la toxicomanie, sä ne amintim iar de atâtea filme, cärti, reportaje, de piesa "Lumi albe" a lui Chilian, sau de "Valea päpusilor", cu Sharon Tate (film realizat cu scurt timp înaintea crimei de la Bel Air). Stim cu totii despre ce este vorba.
Din capul locului, un consumator de droguri este o potentialä epavä. Nesocotitii doi-trei pasi de la început, dincolo de care cale de întoarcere nu mai existä, presupun lacune mari de educatie. Nu neapärat de informare (virtualmente oricine stie cum stau lucrurile), ci de fortä a caracterului si a personalitätii - cäci în fond, e vorba de o "micä-mare" släbiciune care sfârseste prin a distruge o viatä (si chiar mai multe). Fatä de orice tânär pornit pe aceastä pantä, nu poti sä nu te întrebi: pärintii lui ce-au päzit, când era copil?
(Din päcate, cam stim ce päzesc pärintii beizadelelor de bani gata...)
Si ca sä le punä capac la toate, juniorul Tiriac nu e doar consumator, ci si dealer. Cine stie câti alti tineri (desigur, tot puiandri de bani gata - dar, în fond, oameni si ei) îi pot multumi cä au apucat-o pe acelasi drum?
Ce-ai fäcut, Ioane? (Cä "Tiri" nu mai pot sä-ti spun.) Cum ti-ai crescut copilul? Ti-au luat banii mintile?

În sfârsit, räspunsul la aceastä întrebare ni-l oferä chiar bancherul, fostul sportiv - cel putin, prin extrapolare: ceea ce face el în prezent sugereazä destul de gräitor si ce-a fäcut când ar fi trebuit sä-si pregäteascä fiul pentru viatä.
Eroul de pe arena Progresul încearcä sä influenteze justitia, pentru a-si scäpa odrasla de pedeapsa care, în fond, i se cuvine.
Veti spune cä asa ar face orice pärinte...?
Nu stiu altii cum sunt, dar dacä fiul meu de saptesprezece ani ar nenoroci pe cineva, stiu sigur cä n-as începe sä trag sfori si sä împing spägi pe la Ministerul Justitiei (presupunând cä as avea cu ce; spre ghinionul - sau norocul - meu, n-am). I-as fi aläturi, desigur, cäci loialitatea e sfântä, dar asa cum se cuvine: cu întelegere, cu compasiune, cu încurajäri si sfaturi - nu cu complicitate. L-as ajuta cât as putea sä suporte cât mai bärbäteste consecintele propriilor lui fapte si sä redevinä, în timp, om.
Din päcate, se pare cä imboldurile lui Ion Tiriac sunt altele.

* * *

Aceasta e povestea, iar finalul ei rämâne, deocamdatä, deschis.
Mä främântä de mai multä vreme, si de aceea am hotärât s-o supun discutiei. O gäsesc pe cât de tristä, pe atât de incitantä dramaturgic: evolutia unui mare sportiv, pe douä directii încrucisate: prosperitatea financiarä intempestivä, si degradarea moralä ireversibilä (si foarte subtilä, cäci nu e vorba de desfrâu, perversiuni sexuale, alcoolism si alte asemenea ieftinätäturi, ci de situatii mult mai complexe si oneroase).
Pe undeva, îmi aminteste si de "Citizen Kane" - si poate cä e chiar mai interesantä; cel putin, Charlie Kane a fost "corupt" încä din copilärie, când Thatcher l-a luat de-acasä sä-l dea la cele distinse scoli. N-a avut nici o sansä, ca sä zicem asa. Spre deosebire de Tiriac, care ani de-a rândul a gustat culmile unei glorii legitime si curate: cea sportivä. A luptat cinstit, a învins moral, a fost iubit de o tarä întreagä.
Dupä care a ajuns, spre lauda lui, un mare bogätas - si spre rusinea tuturor, un gunoi uman.
Si mä gândesc cä poate, cândva, voi încerca sä scriu un scenariu dupä povestea asta.
Ce ziceti?