|
Vazut acum cateva zile a 2-a oara.
Un film despre o stare de spirit."Aveai sentimentul acela ca totul e posibil,ca totul se poate schimba,ca putem construi o alta lume".Am ales sa-l vad prin ochii cinefilului,m-a interesat mai putin ca aia si-o trageau fara prejudecati.Intreaga memorie cinefil-afectiva a lui bertolucci pusa pe pelicula,de la Chaplin si Keaton(ehh Keaton) pana la Nicholas Ray,Godard(Jean Seberg :oops: ) si Jerry Lewis.Corelarea imaginilor cu Léaud din prezent si din '68 si insertiile din filmele mai vechi sunt de efect.De fapt Bertolluci transpune pe pelicula una din axiomele lui Godard-filmul e forma de arta care imprumuta de la viata dar da si ceva inapoi.Cinefilii traiesc prin filme,recreaza cursa prin Luvru(Bande a part),inlocuiesc clasicii cu icoane moderne-Marilyn Monroe peste chipul Libertatii lui Delacroix si ultimul omagiu adus cinematografului,Theo masturbandu-se in fata unui poster cu Greta Garbo.
Doua momente in care am ras afirmativ.Comparatia dintre cinefili si masonerie(m-a dus cu gandul la intalnirile cinemagia) si cea dintre Mao si un regizor de film(apropo de capacitatile politicii si filmului de a manipula).
+Edith Piaf - Non, Je Ne Regrette Rien
Bertolucci trebuie admirat pt. ca in definitiv spune povestea a 3 oameni,a unui moment controversat,a unei stari de spirit.Toate influentate puternic de film.
De revazut
P.S.Ca mi-am adus aminte de Lewis.In '72 a pornit proiectul unui film (The Day the Clown Cried)f.controversat,un clovn evreu in timpul celui de-al doilea razboi mondial este trimis in lagarul de concentrare unde e tinut in viata pentru a-i atrage pe copii in camerele de gazare.Filmul nu a fost terminat iar singura copie e tinuta de Lewis intr-un seif privat.
|