[PoliFanAthic]

Resident Evil 2: Apocalypse (uh! se auzi din tribuna)

M-am declarat de cand eram copil micut si inocent fan impatimit al seriei de jocuri Resident Evil, una care nu a inovat doar un genre, ci s-a dovedit a fi cea mai "atmosferica" creatie de acest tip. De cand insa cu aceasta moda a filmelor inspirate din jocuri, oamenii trebuie sa isi dezvolte o noua aptitudine, anume cea de a face o diferentiere clara intre "plan virtual" si "plan cinematografic", pentru ca sunt doua pajisti complet diferite. Nu dau roade cu aceleasi retete, astfel ca e nevoie de un zvac deosebit pentru a face o trecere de acest gen. Un fel de trecere transcedentala, ar spune visatorul. Un fel de trecere a materiei printr-un zid, ar spune scepticul. Un fel de trecere a punctelor de pe axa x pe axa y, ar zice pragmaticul. Sincer, nu cred ca trebuie sa fie altceva decat o trecere cu bun simt. Ca de se pierde acesta pe drum, experienta se va dovedi foarte anevoioasa.

In privinta acestui film - cat si a primului - ma declar revoltat de nerusinarea grandomana cu care s-a rapit un trademark, s-a jumulit o traditie, doar pentru a se crea un "oarecare altceva", anonim, lipsit de identiate si verticalitate etica/responsabilitate fata de fani (acel bun simt), intitulat doar Resident Evil, dar fara nici o legatura reala cu jocurile. Nu doar atat ma deranjeaza, fiindca, pana la urma nici n-ar fi fost dezastruos, daca scopul ar fi scuzat mijloacele, dar banii nu fac asta. Nu exista nimic nobil in aceasta intreprindere oportunista, iar astfel Resident Evil devine un purtator de cuvant al hidosului hollywoodian. Cuvintele pot parea paradoxale, data fiind tema jocului/filmului, dar cred mai degraba ca paradoxul sta in faptul ca filmele populate de fiinte necuvantatoare, labile intelectual si devoratoare de junk food reprzinta intru totul actuala societate si dorintele acesteia (precum povesteste minunata satira "Shaun of the Dead"). Astfel cred ca spun un adevar in afirmatia ca Resident Evil a fost devorat de propriul concept, aplicat pe lumea aceasta in care traim.

Filmul in sine este aproape lamentabil, fara un fir narativ serios pus la punct, incapabil sa te tina in corzi mai mult de doua secunde consecutiv si care adesea m-a lasat rece. Paul W.S.Anderson este un semidoct ratat care totusi - ma frapeaza acest fapt, inca sunt in cautare de explicatii - a pus mana pe acest "produs" inaintea cuiva ca George Romero. Am citit scenariul lui Romero, care nu era coplesitor, dar macar avea ceva de-a face cu jocul si conceptul de film. Pe deasupra, nici macar giumbuslucurile vizuale ale lui Anderson nu ne mai intampina in RE 2: Apocalypse (caci a primit ocazia sa puste doi granzi ai filmelor horror dintr-un foc prin AvP), ci o viziune foarte frageda in virginitatea ei pierduta a lui Alexander Witt. Imaginile sunt lipsite de orice "frumos" estetic, nule din punct de vedere creativ si vide in continut. Ah, ca picteaza niste ipostaze cu oameni e alta poveste, dar asta fac si eu cand dau un click pe butonasul rosu al aparatului meu foto. Si nici macar nu incerc sa-i spun arta, chiar daca arata bine. Perspectiva lui Witt arata o lume livida si apatica, precum sunt si protagonistii numerosi si anonimi ai filmului, adica reprezentatii "mortimii". Nici personajele principale nu se remarca prin vreo trasatura deosebita, exceptand super-puterile lui Milla Jovovich, care insa nu mai farmeca, pentru ca totul este un fel de "taie tot ce prinzi" (atat la propriu - zombilai - cat si la figurat - montaj -), in care personajele pica de proaste (respectiv prosti), private de orice complexitate sau mister in ceea ce le priveste (mister care macar incerca sa existe in primul film). Sienna Guilleroy, cea care a ajuns sa interpreteze singurul personaj autentic din joc, este simpatica in duritatea ei, dar atat de secundara incat e neinteresanta. La fel si Oded Feher, care il joaca pe Carlos Olivera, membru al trupelor S.T.A.R.S (iubite de fanii jocului), este un tip asa de tras la indigo dupa trupele speciale de interventie (din care si face parte, la o adica, aceasta stare de fapt neinsemnand ca trebuie sa fie un cliseu pe doua picioare) incat il uiti de-ndata ce s-a terminat filmul. Cat despre super-monstrul Nemesis...e vag inspaimantator cu viziunea lui de Terminator, tinzand spre derizoriu prin esenta lui umana spre sfarsitul filmului. N-ai cum sa fabrici o drama umana din asa un material sintetic precum e cel din Resident Evil 2. Rolul Nemisisului este pur si simplu cel de a se fatai putin pe acolo, ca sa mai inchide gurile celor care spun ca filmul n-are a face cu jocul.

Si vazut total separat de creatia virtuala care-i sta la baza, Resident Evil: Apocalypse ramane un film de actiune pe steroizi (parca asa zice vorba din popor) care se rezuma practic la o insiruire de faza de actiune, fara sa dezvolte macar un pic ceva (orice!) de ce sa ne pese. Poate ca daca mai dura jumatate de ora, jumatate de ora care sa cuprinda putina poveste, filmul nu ma lasa atat de rece, ca mofturos oricum ramaneam. Nici macar muzica heavy metal nu se deosebeste cu nimic de niste bubuituri, fata de theme-ul totusi melodic si acaparant al primului film, semnat de Manson. Deci, asadar si in concluzie, tare nu va propun sa va aruncati lumina ochilor pe chestiunea asta. Exista lucruri mai emancipante si mai terifiante de facut, decat sa vegetam pe-un scaun ros de soareci intr-un cinematograf, respectiv un scaun acasa unde avem alternative atat de diverse!

P.S. Se anunta si o a treia parte din aceasta trilogie epica a "hororii". Mai bine puneti mana pe-un joc de-al seriei si temeti-va acolo, ca aveti de ce.