hotel rwanda mi-a lasat o impresie 'impartita' daca pot spune asa: o parte din mine nu prea poate sa treaca peste overacting-ul iritant (pheonix, pe de alta parte, este irosit intr-un rol minor), peste mizanscena uneori destul de umflata; alta parte din mine zice 'thank GOD' ca terry george a redus la minimul necesar comentariile politice si ca a reusit, din punct de vedere stilistic, un film foarte 'fresh' (prima oara cand patrundem in oraselul rwandez, montajul este aproape videoclipist).
comparatia cu 'schindler's list' ar fi oarecum inevitabila. paul, personajul jucat de don cheadle (misto) este o combinatie (cinic vorbind) de oskar schindler si john mclane: se zbate, tot filmul, cap-coada, ca un leu ca sa salveze vreo 1200 de tutsi si o face, de la bun inceput, cu mai multa convingere decat rivalul sau 'spielberger'.
teoretic, exista doua scene hard care chiar iti raman dupa ce-ai vizionat filmul: cea in care paul are impresia ca iesit de pe sosea din cauza cetii iar cand coboara din masina, vede, asezate de-a lungul drumului, o serie de cadavre tutsi, o imagine marcanta precum cea a descoperirii scheletelor de catre roberto benigni din 'la vita e bella', sau cea a descoperirii mormanului de cadavre din 'schindler's list'; a doua scena este cea a ambuscadei, perfect montata, perfect dirijata, perfect pregatita.
8/10
__________________
"That's one thing about intellectuals: they've proved you can be brilliant and have no idea what's going on."
(Woody Allen)
|