|
Am sa sar capitolul cu Zazie dans le metro(1960), un film jetabil din punctul meu de vedere si am sa trec direct la preferatele mele ....
".... Dar nici Zazie... nici amintitul Le souffle au coeur nu au cunoscut febra polemicilor starnite in 1974 de Lacombe Lucien (dupa un scenariu scris impreuna cu Patrick Modiano). "Marea istorie" privita din unghiuri catusi de putin magulitoare era cea mai potrivita alegere la inceputul intens politizatilor ani '70. Istoria ca intamplare era si ea o provocare a pasiunilor deloc pe placul celor sfasiati de pasiuni ideologizante. Tanarul taran Lacombe Lucien ajunge printre colaborationisti asa cum tot atat de bine ar fi putut nimeri printre rezistenti, iubeste o evreica, omoara un neamt si va fi el insusi executat de Rezistenta, nefiind niciodata acolo unde, potrivit legilor societatii ar fi trebuit sa se afle. In 1977, Louis Malle se stabileste in Statele Unite urmand calea europenilor adaptabili, dar nu intr-atat incat sa-si americanizeze filmele, sa se lepede de propriile obsesii. Filmul cel mai important al acestei perioade, Atlantic City (Leul de Aur, Venetia 1980), film de gen, cu gangsteri crepusculari, este o replica, peste vreme si spatiu, a temei de altadata - moartea timpului ce-i este dat fiecaruia. Dupa un deceniu, cineastul se intorce in Franta pentru a realiza ceea ce el avea sa numeasca filmul vietii sale, Au revoir les enfants (alt Leu de Aur, la Venetia 1987).
Ani si ani, Malle a purtat cu el amintirea despartirii de colegul sau de banca, evreu, in anii ocupatiei. 25 de ani a amanat proiectul cel mai drag inimii sale. Creatorul cel mai putin autobiografic dintr-o epoca in care cinematograful nu jura decat pe persoana intai singular vorbea, in sfarsit despre sine, despre copilul care a fost si care a inteles, prea devreme, fara sa spuna insa nimanui, cum se frange istoria.
|