|
Cu cativa ani mai inainte, aceeasi disperare a unei tinere mame parasite de iubit se intalnea cu senzualitatea ambigua, abia nascanda a fiului. Pragul incestului este trecut ca intr-o alunecare de vis in Le souffle au coeur (1971), unul dintre cele mai tulburatoare filme semnate de Malle, si el insotit de mare valva. Putin sunt, de altfel pasii sai tacuti. Paradoxul acestui om care a tinut sa paseasca prin lume in varful picioarelor este acela de a-si fi ales, mai intotdeauna, zonele minate, singurele la capatul carora s-ar mai putea ascunde o enigma. Una dintre ele a fost literatura scriitorului condamnat, a fostului colaborationist Pierre Drieu la Rochelle. Sinuciderea ca forma a contestarii definitive deja enuntate in Vie privee (1962). Filmul cu si, intr-un anume chip, despre Brigitte Bardot are in Le feu follet/ Focul fatidic (1963) un termen fix. Obosit de lasitatea altora, dar si de propria sa incapacitate de a mai iubi, speriat de vidul care se casca tot mai mult in jurul sau, Alain Leroy (Maurice Ronet) hotaraste sa-si puna capat zilelor. Cele 24 de ore pe care si le acorda drept ragaz sunt ale unui lung adio, dar si ale firavei sperante ca ceva-ceva l-ar mai putea intoarce din drum. Nimeni nu are insa timp, nimeni nu este acasa. Singuratatea , ratacirea pe strazi, noaptea, intr-un oras strivitor, alienat, teme aflate in miezul multor dintre filmele lui Malle, tasnesc acum cu o acuitate dureroasa. "Si mai ales sa nu te duci la Paris", ii recomanda medicul lui Alain, cel care se destainuise : "Mi-e teama de Paris". "Paris, Paris, nu te-ai saturat de el ?"(Amantii")- sunt replici mai greu de imaginat in gura personajelor lui Gadard, Rivette, Truffaut, mai toate indragostite de orasul ce-si poarta cu nonsalanta propria mitologie.
|