Ok Marx
:
" Louise de Vilmorin, una dintre primele sale colaboratoare (cu ea a lucrat scenariul Amantii, dupa o uitata scriere din 1777, "Point de lendemain", a baronului de Denan) i-a alcatuit cel mai exact portret :
"Daca as fi functionara de la politie si ar trebui sa-i intocmesc pasaportul , pe foaia semnalmentelor as scrie : Talia: -1,72. Ochii: ironici. Parul: negru. Semne particulare : nici o vulgaritate. Insotit - de el insusi."
Acesta este Louis Malle: un navigator singuratic. Cu exceptia "Cannes 1968" cand a demisionat din juriu sub presiunea lui Truffaut si a lui Godard, nu i-au placut aventurile in grup. A fost insa, intr-o masura mult mai mare decat cea atribuita in general turbulentelor de la "Cahiers", un om al scandalului, dar al celui asumat de unul singur, aidoma atatora dintre personajele sale. Cineastul a acumulat teme cel putin indraznete cat toti "nouvelle vague-istii" la un loc.
Amantii impinge vointa de a iubi dincolo de limitele unei epoci de abia se pregatea sa cunoasca eliberarea moravurilor. Truffaut il numea atunci, la aparitie , "
prima noapte de dragoste a cinematografului francez (...) Louis Malle a realizat filmul pe care toata lumea il purta in inima, visand sa-l realizeze: povestea minutioasa a unui
coup de foudre, contactul arzator a doua epiderme ce nu va mai aparea decat mult mai tarziu ca un schimb intre doua fantezii[/b]"
Imbratisarile "amantilor" (Jeanne Moreau, dezabuzata nevasta a unui inalt reprezentant al marii burghezii si Jean - Marc Borry, tanarul intalnit intamplator), extazul erotic rareori mimat pana atunci in fata unui aparat ne pot aparea astazi suficient de pudice in comparatie cu una dintre ultimele creatii ale lui Malle,
Fatale (1992), in care Juliette Binoche si Jeremy Irons, nora si socru, par a-si sfasia nu numai hainele de pe ei, ci insasi carnea in scene mai degraba ale unei deznadejdi de sfarsit de lume decat ale vointei vointei simturilor". (...)
L-am vazut, nu e printre favoritele mele.