Louis Malle
Louis Malle, Un provocator singuratic
Magda Mihailescu
Acest "fils a papa", vlastar al unei instarite burghezii din nordul Frantei (detinator, printe altele, al faimoaselor fabrici de zahar Beguin) a detestat tot atat de mult "le cinema de papa" precum colegii sai de generatie Truffaut, Chabrol. Avand insa bani, nu a fost nevoit sa astepte, precum acestia, aparitia unor socri pentru a-si realiza primul film. Cand cei de la "Cahiers du Cinema" puneau la cale dinamitarea cinematografului academic prin articole incendiare, Louis Malle invata la IDHEC pentru ca imediat sa devina asistentul comandantului Cousteau (Le monde du silence, Palme d'Or, Cannes 1953) si al lui Bresson (Un condamne a mort s'est echappe). Cand aceiasi Truffaut, Chabrol, Rivette visau sa ajunga pe platou, el semnase deja o prima "opera de autor" (nu-i va spune insa niciodata astfel), Ascenseur pour l'echafaud ( :love: ), dupa romanul lui Noel Calef si dobandea premiul Louis Delluc. In sfarsit, in anul urmator, cel al aparitiei filmelor prevestitoare "Noului Val", Les Mistons (Truffaut), Le beau Serge (Chabrol), Paris nous appartient (Rivette), autorul Ascensorului... starneste scandal, primul dintr-o lunga serie, cu Les amants-premiul special al juriului Venetia 1958). In felul sau, Louis Malle a fost cu un pas inaintea Noului Val, dar istoria cinematografului prefera sa-l fixeze "intr-un moment de coincidenta" cu explozia innoitoare de la sfarsitul anilor '50. Ar fi, cu alte cuvinte (ale lui Serge Daney), "un var apropiat". De ce ?"
(va urma)
|