|
Am facut un film fest pe cont propriu: Sin City (pareri in Iconoclastul de luna viitoare), Eros (dublat in italiana) si The Ring 2, vairanta americana a lui Nakata.
Dupa cele 4 Ringuri vazute, ma simt ca The Lord of the Rings. Trag o linie si zic ca, dintre toate, varianta lui Verbinski este in mod evident cea mai buna. Proaspata, chilling, imagine rapitoare de inimi de copii si vise de om. Ultimul The Ring are doua chestii bune: ideea copilului mort in cautare de mama si secventa in care Samara intra in Aidan, preluind conducerea, iar Naomi 'Rachel' Watts este nevoita sa traiasca in casa, pentru o noapte, cu copilul alteia in trupul propriului copil. Reteta ca el sa 'treaca' (bag ghilimele, desi nu obisnuiesc) e ca in bancul cu compresele cu apa rece: il ineaca in cada, sa ii scoata necuratenia din trup. Desigur, s-ar putea analiza mult si bine despre sindromul depresiei post partum (mamele dupa nastere, stiti?) sau despre 'strain' (fetusul in uterul mamei), dar nu ne pricepem, asa ca de ce s-o facem? Intrebarile retorice se opresc aici, in acelasi loc unde s-a scurs si imaginatia lui Nakata, obsedat de apa neagra si soarele negru. Ca, deh, coborirea aia a lui Rachel in put trebuie sa aiba in ea si ceva din descensus ad inferos si, implicit, si ceva alchimie. Lasind la o parte aceste comentarii pe linga, mentionez un ultim amanunt menit sa descreteasca fruntile batrinelor de 70 de ani: se pare ca The Ring 2 nu o sa mai aiba continuare, ca am vazut eu cu ochii mei cum Rachel nu numai ca a tras apa, dar a lasat si capacul peste put. Samaria nu mai poa' sa iasa, a ramas sa se balaceasca in apa de care i se rupe mamei sale, ma refer la mama lui Aidan, baiatul cu ochi de pastilat dubios, care navigheaza noapte si noapte pe net in cautare de insule in retea cu huburi mai bune, cu filme pirat. Ho-ho-ho, to the bottle I go.
|