[nume]

(doi oameni ajunsi intr-un moment crucial din viata care se indragostesc, in ciuda diferentei de varsta), doar ca sa poata studia personajele sale. iar pt asta, uzeaza de mijloace diferite - momente de tacere ciudata (este un cadru in care poti vedea perfect dezorientarea, confuzia pe care o simte johanssen in acea sala de jocuri din tokyo - este imposibil sa descrii in cuvinte jocul de lumini, imaginile suprapuse, muzica, trebuie sa vezi scena in sine; desigur, imi vei spune ca totusi coppola apeleaza prea mult la metafore, la simboluri, gen dezorientarea in sensul propriu al cuvantului vs dezorientarea existentiala - poftim, am reusit iarasi sa fiu bombastic, fir-ar sa fie !). apoi, imaginea, in care domina caredrele lungi, fara taieturi de montaj (precum superbul cadru in care aceeasi johanssen sta lipita de geamul camerei sale din zgarie-nori, dandu-ti impresia de plutire deasupra intregului oras). apoi, muzica, ce completeaza perfect filmul in sine.

dar ceea ce trebuie in primul rand sesizata este insistenta pe detaliu - dupa cum am mai mentionat, povestea din 'lost in translation' se dezvolta in lungi scene lipsite de dialog, doar prin imagine joc actoricesc.

Am o dilema (recunosc ca nu stiu). Daca intr-un film arati pe ecranul unui televizor imagini dintr-un alt film - sa zicem Taxi driver - asta e un citat ?
Daca-l pui pe personajul tau sa zica in fata oglinzii : "Are u talking to me?", e clar ce e.
Secventele despre care vorbesti tu la Lost ... le-am remarcat si eu (nici nu era greu). Spune-mi analogiile pe care le-ai gasit tu in filmele lui Antonioni.

ar putea fi vorba si de faptul ca nu ti-a placut 'blowup'-ul lui antonioni ?

Posibil.