[Pitbull]

Päi hai sä mai facem niste pasi pe aräturä – nu de alta, dar vor prilejui câteva referiri la De Palma.
Principalul motiv pentru care m-a supärat la-nceput “Exorcistul” a fost de naturä strict subiectivä: citisem recent cartea, care mä bulversase, si-mi imaginasem atât de viu în minte cele mai tari secvente, încât dezamägirea a fost inevitabilä.
Pe urmä, exact asa cum spune si Longshot: “ma uitam ca la desene animate. nu a tresarit in mine nici un sentiment de teama macar in cele 2 ore, daramite de groaza”. Aici, cred cä explicatia e alta.
“The Exorcist”, în bunä parte, nu e TOCMAI un film horror. Desi, slavä Domnului, contine sumedenie de elemente ale genului horror, pe toate planurile (de la story pânä la mijloacele de expresie), totusi el în esentä rämâne un film mainstream realist, despre posesiunile demonice. In fond, asta a si urmärit William Peter Blatty, scriind cartea, care e foarte riguros documentatä. Structura dramaturgicä e mai degrabä proprie dramei, decât thriller-ului. Momentele de groazä marseazä mai mult pe factorul de fortä, decât pe elementul de soc (nu prea foloseste acele trucuri menite sä te ia prin surprindere si sä te sperie, ci mai degrabä mizeazä pe a te impresiona onest, arätându-ti ororile fenomenului asa cum sunt.
L-am reväzut abia peste vreo zece ani, la cinematecä, ducându-l si pe fi-miu sä-l vadä. Timpul îsi fäcuse lucrarea, asa cä de data asta l-am perceput în aceastä nouä luminä, mult mai apropiatä de realitate, si mi-a pläcut. Ulterior, mi l-am tras pe video si, ori de câte ori îl revedeam, noua impresie mi se confirma.
Ceea ce rämâne indubitabil, însä, e cä stilistic e mult inferior lui “Carrie”. Pe-ästa l-am väzut tot în 1982, imediat dupä “The Exorcist”, färä sä stiu nimic nici despre King, nici despre De Palma, si m-a dat cu roatele-n sus. Comparati mäcar decupajul: dinamismul, versatilitatea, plastica tuturor acelor cadre, montajul demential al secventelor principale. Sub acest aspect, “Exorcistul” e mult mai jos. (Culmea: nici King nu voise sä scrie un horror, ci un roman despre tribulatiile femeii în adolescentä – dar sinea lui läuntricä, stia ea ce stia! A iesit un horror de toatä frumusetea, si horror a rämas!)
Hehe, o poantä: cartea lui Blatty îmi pläcuse atât de mult, încât am început s-o traduc, asa, de suflet… Pe la 17 ani, din motive de entuziasm similar, mä încumetasem la “All the President’s Men” a lui Woodward si Bernstein, si cu mare caznä tradusesem un sfert din ea. Din “The Exorcist”, am tradus numai fragmentele horror, descurajat de travaliul traducerii unui roman întreg. Nu stiam cä, peste ani, între 1990 si 2005, urma sä traduc vreo 550 de volume, un roman cât “Exorcistul” ajungând sä-mi ia doar… o säptämânä! Deh… de-ale vietii.