|
Sideways / In vino veritas
Uva uvam vivendo varia fit.
Cu 16.000.000 $ poti sa cumperi 3.200.000 de DVD-uri cu Anger Management, sa f*** 500.000 de curve sau sa faci un Sideways. Alexander Payne a ales, evident, ultima varianta. Alegere care avea sa-i aduca un oscar si doua globuri de aur.
Ne sunt prezentate doua personaje: Miles (Paul Giamatti) - un profesor de limba engleza divortat, depresiv, care inca-si mai iubeste nevasta recasatorita, cu un roman pe cale de a fi refuzat de edituri si Jack (Thomas Haden Church) - un actor ratat care intretine relatii adulterine si i-o trage sotiei lui Alexander Payne inainte sa se casatoreasca cu Alysia Reiner. Cei doi pleaca intr-o excursie printr-un tinut renumit pentru vinurile sale, excursie care tine loc de petrecere a burlacilor care semnifica ultimele momente de libertate pentru Jack si un one last shot pentru Miles inainte sa se dea batut. Calatoria care pentru Miles ar putea insemna o degustare de vinuri, pentru Jack inseamna o degustare de... altceva. Miles o gaseste pe Virginia Madsen, o chelnerita la un restaurant bun, frecventat de el, dar pe care nu a avut curajul s-o abordeze pana acum. Relatia dintre ei este una subtila, cu putine cuvinte si atunci cand cuvintele sunt folosite, sunt folosite metaforic dand in niste profunditati care se plimba pe linia subtire a tristetii cu maiestrie, fara s-o depaseasca, Alexander Payne jucandu-se, de fapt, intregul film pe limitele comediei, neajungand la o comedie exagerata - patetica si pe limitele tragediei, nefiind un film depresiv. Tristetea culmineaza in momentul in care se intalneste cu fosta nevasta si cu actualul sot cand Paul Giamatti se descurca neasteptat de bine ca actor, punandu-te sa te intrebi "Will he kill himself?". Finalul este unul perfect, prin faptul ca n-a aratat o reunire siropoasa a castigat mult.
Filmul e amuzant fara sa fie comedie si trist fara sa fie drama. Cele doua sunt echilibrate cat sa-ti lase un gust al unui vin in gura. Interpretarile actorilor sunt atat de bune incat imaginea conteaza mai putin pentru ca Payne te face sa vezi dincolo de pielitele Pinot Noir-ului unde privirile si gesturile conteaza cel mai mult. Si totusi imaginea este una buna, in concordanta cu filmul, vinovat fiind Phedon Papamichael care s-a ocupat in general de drame cu povesti de dragoste. Povestea e una simpla, nuantata de intamplari tragicomice, fiind, din nou, de neglijat pentru ca greutatea cade pe umerii lui Paul Giamatti. Greutate la care se pare ca a rezistat cu brio, reusind poate una din cele mai bune performante actoricesti vazute de mine yet. Titlul l-au nimerit romanii surprinzator de bine, insemnand de fapt ca atunci cand esti beat spui adevarul.
Acestea fiind spuse, asteptam un nou film Paul Giamatti caci vorbele lui ne bucura.
9.6/10 (cea mai mare nota data de mine pe Cinemagia)
|