Originally Posted by europe_east:
|
Pe mine m-a cam indispus jocul ala de tenis, mi se pare cam fals. Pentru jocul asta de-a realitatea era suficienta povestea cu fotografiile si cu experienta lui Thomas, dupa parerea mea. Si ca tot zice lumea ca filmul trebuie trait ca experienta si nu ca studiu: pai tocmai, cand ai un actor care iti fura privirile la modul ala, cu fotografiile si imaginile alea de-ti taie rasuflarea, ce-ti mai trebuie jocul ala de tenis?... E aia experienta cinematografica mai mult decat e privirea lui Thomas?
|
"Jocul de tenis" - care, întâmplätor, s-a consacrat în lumea comentariilor cinematografice prin sintagma "partida de tenis imaginar" - are o functie de EPILOG: reia si exprimä, concentrat, tot continutul de idei al filmului, adäugând si concluziile finale:
- Lumea e o iluzie
- Thomas sfârseste prin a accepta conventia
- In acel moment, el înceteazä sä mai existe.
Si astfel, ajungem la IDEEA lui Antonioni:
"Intr-o lume aflatä în continuä desträmare, fotografia este singura cale de a conserva realitatea."