Imi prezint scuzele pentru acest reply suav si drägälas... In timp ce eu îl scremeam offline, aicea spiritele se încingea radicalamente... Acuma nu-l mai schimb, îl pun asa cum e. Incä o datä, iertäciune boieri dumneavoasträ, pentru limbagiul si mentalitéul meu de mironositä, care nu cadreazä...
(Apropo, totusi: acum am rezerve pentru chestia cu "cavalerul" si "turnirul", din întâiul paragraf... S-a-ntâmplatärä lucruri între timp...)
Originally Posted by Alex Leo Serban:
wow: you've made my day!
da sa stii ca am mai fost personaj literar (la cartarescu): numai el si cu mine stim chestia asta...
oricum, nu ma deranjeaza DELOC: am ajuns de mult la concluzia ca sint - din pacate - mult mai interesant decit ceea ce spun sau fac & am invatat sa traiesc cu handicapul asta; ba chiar sa-l speculez 
oricum - & apropo de infantilismul meu jucat/afisat -, e semnificativ ca ai folosit cuvintul "lopeti": chiar ma gindeam ca m-am jucat - pina acum - cu galeata & lopata pe forumul asta (acum m-am plictisit...). and guess what: "galeata" era marx, "lopata" era nume :lol:
|
"Dar e absolut încântätor! Absolut interesant si-ncântätor!", cum fonfäia irezistibil Dan Condurache ca Woland, în 1981 la Mic, când a pus Cätälina Buzoianu "Maestrul si Margareta".
Nu poate decât sä mä surprindä absolut încântätor aceastä ridicare de mänusä adecvatä unui cavaler provocat de altul la turnir. S-ar putea sä se profileze în sfârsit aici un duel mai interesant decât interminabilele porcäieli reciproce - care, nu zic, au pitorescul lor, dar când întrec (si din päcate au fäcut-o cam de foarte multicel!) o anumitä limitä, încep sä-ti ridice semne de întrebare în cap si privirea spre susul paginii, sä vezi dacä te afli într-adevär în Cinemagia sau în Cinemahalagia. Sper din toatä inima ca distengatul meu adversar sä fie sincer în exultanta-i trepidatie, pentru cä sunt un Pitbull adevärat, ceea ce înseamnä cä, desi lupt redutabil si necrutätor, nu port urä si desconsideratie la adresa partenerului. Apropo, pitbullul, în ferocitatea lui, nu e niciodatä cu adevärat "räu". Este, poate, câinele cu cel mai dezvoltat simt al onoarei si al demnitätii. Se luptä cu pläcere, într-un veritabil spirit "sportiv", s-ar putea spune. Nu-si uräste adversarul si nici nu suferä cu adevärat când el însusi e învins si chiar ucis - pentru el, duelul e chiar o formä paradoxalä de prietenie, manifestatä agresiv. (În sensul ästa, am avea multe de învätat de la el - si de fapt, de circa sapte ani de când le am pe ale mele douä exemplare, asta si fac, altfel n-as fi devenit la rându-mi Pitbull.) Desigur, fiind cel mai combativ câine, cel mai puternic si cel mai înzestrat fizic si psihic pentru luptä, efectele sunt devastatoare cum le stim.
În ce mä priveste, precum începeam sä vä spui, sunt genul care nu voieste moartea päcätosului, ci îndreptarea lui - sau, când o asemenea näzuintä se vädeste utopicä a fi, mäcar darea cuvenitei replici. Impostura mä revoltä nu atât prin reprezentantii ei, ci prin reactiile acelora din jur care o acrediteazä (motiv pentru care, de exemplu, sunt si atât înversunat împotriva lui Pintilie: l-as fi admirat sincer, în toate incontestabilele lui calitäti artistice, dacä era apreciat just, si nu cocotat pe un soclu demiurgic gonflabil - ästa a fost doar un apropo, nu o intentie de a redeschide polemica).
De pildä, un alt personaj emblematic e tot un (fel de) ziarist, devenit dintr-un (fel de) actor. Îl voi nominaliza doar ca M.S., în virtutea unei necesare decente - am copilärit împreunä, iar omul a fost traumatizat de moartea tatälui säu, pilot, präbusit cu avionul când el avea doar vreo trei-patru ani. Socul l-a îmbolnävit definitiv de schizofrenie, iar iesirile lui isterice, pe maidanul unde ne jucam, nu erau deloc pläcute. Ulterior, a fost admis la I.A.T.C., gratie acelor admirabile, sublime putem zice, criterii de selectie, l-a avut dascäl pe celebrul Petricä Vasilescu (celebru prin faptul cä era poate cel mai mare zero actoricesc si pedagogic existat vreodatä pe mapamond, pânä s-a pierdut putin prin Suedia, în 1984), dupä care a avut o prestigioasä carierä ecranisticä sub formä de câte unul dintre liceenasii lui Corjos si mai degrabä câte unul dintre soldätasii lui Sergiulicä. În sfârsit, a ajuns si la prilejuirea actualului meu apropo: a esuat ca gazetäras la Cristoiu, în vremea lui 1991-92. Ultima datä când am stiut de existenta lui, auzise cä-mi pregäteam filmul si s-a prezantat la sediu, poate picä ceva. (Cu regret pentru el, n-a picat... I-as fi dat un rolisor, ceva, dar erau toate distribuite deja.) Ei, si desi venise ca (iaräsi) actor (cä tocmai zburase si din presä), a simtit nevoia imperioasä de a se mândri cu portofoliul lui jurnalistic. A deschis o mapä cu toate articolele lui din "Expres Magazin" si "Evenimentul zilei", aranjate cronologic si într-o ordine demnä de cauze mai productive. Dar cireasa de pe tort stiti care era? Cel mai tare se fälea, obligându-ne sä le ascultäm oral lecturate, cu numeroasele sale reportaje INVENTATE - toate, vädind o imaginatie unicä prin bizareria impotentei sale: de pildä, cum o asistentä medicalä din provincie a fost violatä de douä lesbiene pe lângä Gara de Nord, sau cum o pensionarä si-a fracturat degetele cu copanele de pui congelate pe care încerca sä le spargä dând cu ele-n marginea mesei. Sic tranzit gloria M.S... Iar el este deja în crestere ca personaj în romanul de care pomeneam - e pur si simplu prea irezistibil! S-ar putea sä contopesc cele douä modele într-un nou arhetip - cine stie? E un exercitiu incitant.
Nu stiu dacä Mircea Cärtärescu îsi iubeste personajele (fie fictive, fie prelucrate). Stiu cä Nenea Iancu, un mare sentimental, avea o anumitä afectiune (perversä, chiar, putem zice), pentru alde Catavencu sau Ricä Venturiano. Prin natura mea (hehe, din nou... de "pitbull"!), mie unul ale mele mi-s foarte dragi. Pânä si pe Dandanache am ajuns sä-l iubesc, dupä ce mi l-am însusit punând în scenä actul IV din "Scrisoarea...", în '77 la Sava.