[tailgunner]

OK, inca nu-i pe ecrane la noi, dar nici Sideways, Million Dollar Baby sau Saw nu sunt. O sa fie.
ergo> (some spoilers herein)

Prima scena a filmului e simetrica cu cea din Gangs of New York; ea schiteaza fugar curentul tematico-"psihologic" al filmului. Daca Liam Neeson, laconic si taios ca o lama, ii spunea fiului "No, the blood stays on the blade" (the Ghost cries but a single word, "Revenge"), mama aviatorului isi imbaiaza copilul si ii sopteste (pe litere) cum stau lucrurile cu "carantina" ("typhus", "You're not safe"). Alt personaj "scarred for life" de obsesii parintesti. Cue germ-phobia lui Howard Hughes, si destul material de exploatat in scene inteligente pentru tot restul filmului.
Ca biopic, Aviatorul are doua probleme, una de structura a povestii si alta de structura a personajului. Prima e obligatia narativa de a oscila intre aviatie si Hollywood. Cea de-a doua consta in faptul ca din Hughes nu ramine mare lucru daca inlaturam ghemul spectaculos de excentricitati si fobii. In acest context, meritul considerabil al lui Scorsese este ca reuseste sa "lege" itele unui subiect oarecum eterogen intr-un film alert si sexy. Meritul lui DiCaprio este ca nu scoate o nota falsa tot filmul, si ca nu incearca sa atinga "adincimi" inexistente.
"Aviatorul" incinta si ameteste prin luxurianta vizuala (dupa nici 15
minute, Scorsese ofera una dintre "set-piece"-urile grele ale peliculei, un balet aerian uluitor de la turnarea Hell's Angels, acompaniat excelent de muzica lui Howard Shore) si muzicala (destul dixie, ragtime si swing to get a quadruplegic jiggy). Actul intii e un virtej sclipitor (literalmente, doar e vorba de Tinseltown) in care legendele Hollywood-ului (Errol Flynn, Jean Harlow, that Mr. Mayer) apar, rostesc citeva replici si dispar, ca intr-un caleidoscop al celebritatii perisabile. Presarind mici episoade seducatoare (de pilda scena dintre Hughes si o "cigarette girl" - Josie Maran, de care m-am indragostit instantaneu), Scorsese surprinde flamboyant tonalitatea "the roaring twenties", sustinind discret partitura cu roluri secundare impecabil jucate (Ian Holm, in special minunatul John C. Reilly, mai incolo Alec Baldwin - when did he become such a great actor? poate dupa "The Cooler" - si Alan Alda).
Still, atmosphere alone does not a movie make, asa ca prin partile mediane - relatia esuata cu Hepburn, more aviation lingo, etc - filmul isi mai pierde din tonus (lucru care i-a fost fatal Gastilor) fara sa plictiseasca totusi. Are grija de asta si Cate Blanchett, care insa suna mai mult decit arata a Hepburn (posh-fake-New England accent maybe overdone). Si un accident de avion.
Din fericire, pe masura ce Hughes se scufunda in nebunie, DiCaprio isi intra in mina (flashback Gilbert Grape si This Boy's Life) si devine Howard Hughes, torturat de ticuri, dupa care are un (al doilea) accident de avion, in Beverly Hills. Ars bine(75 la suta din corp) mai are timp de un come back Phoenix-like din propria-i cenusa si intunecime, pentru a-l infrunta pe Alan Alda (senator Brewster) intr-un showdown remarcabil, si pentru a decola din portul Los Angeles cu uriasul Hercules (CG-ul e pe alocuri "cartoonish"). Finalul nu e insa apoteotic ci abrupt, nelinistitor si obsesiv ("the way of the future the way of the future the way of the future").
All in all, Aviatorul nu-i nici Raging Bull, nici GoodFellas, dar e un Scorsese demn de luat in seama (give the man an Oscar, for Chrissake, he's trying hard enough).
8.5/10