[Ambra Blu]

Morvern Callar (Lynne Ramsay, 2002) - still don't know what to say about it... povestea e cam asa: [...]... cam ciudat, am ramas cu sentimente contradictorii... cred ca se putea face mult mai mult..

Ce se intimpla, cind citesti toata viata carti cu fonturi de 16 si ai deodata ocazia sa citesti si carti cu scrisu' de 12, nu mai intelegi ce scrie. Asa si cu filmele: te uiti toata viata la filme pe calculator (deh, nu ai bani de mers la cinema, sau, daca ai, preferi sa iti iei doua merdenele) cu subtitrarile date la maxim si, cind dai peste un film precum Morvern Callar, fara subtitrare, ajungi la o concluzie precum cea citata mai sus. Sigur ca da, ramii cu sentimente contradictorii cind nu pricepi ca un film poate sa fie si low key si sa evite cu multa gratie si bun gust stridentele. Daca nu tipa si nu plinge nimeni ca Uma Thurman sau Sean Penn, personajele nu au viata. Iar cind Aphex Twin si Boards of Canada nu iti zic nimic la ureche, se da cu presupusul: cred ca se putea face mult mai mult. Sigur, puteau sa aduca niste elefanti, niste elicoptere, some aerial shots, poate si o melodrama cu gaozari ca la Almodovar. In concluzie, exista filme care vorbesc intr-o cu totul alta limba decit cea invatata in cartile cu drame umane intense, inrosite cu fierul de cacat.