|
Pe linga faptul ca nu am vazut multe filme de Pintilie (si ce am vazut m-au intors in somn pe partea cealalta) mi-a lipsit si empatia si mostenirea culturala sa inghit filmul asta. Minimalismul filmului e expresia unui regizor care nu stie sa se desprinda din matritele regiei de teatru (hai, sariti-mi la cap). O Romanie in care nu ma regasesc, film plictisitor, cu un spatiu prost comprimat, cu un actor care nu-mi spune nimic - Dinica - si ma intreb de ce atita fetisizare a acestui actor? Ca e chior in tara orbilor? Ca multe roluri ale sale sint variatii in forma si varieturi in fond? Un film povestit, facut din vorbe. Si accept economia asta de mijloace si oralitatea unui film atunci cind regizorul e Tarantino sau Guy Ritchie. Nu si cind vorbele eroilor suna ca pocnetul semintelor de floarea soarelui sau ca telefonul care tiriie si la care nimeni nu raspunde, nenatural, de parca Romania lui Pintilie e Once Upon a Time in America. Mai lasati-ma, fratre, cu oboselile astea, cu cadrele cautate, gen aparitia lui Dinica-tortionaru' in triunghiul mistic, cu forte demiurgice. Am alti regizori care sa imi dea cu bidineaua peste ochi. Un singur cadru din tot filmul cel sfirsit (as in long winded, out of fashion, dead end like): tortonarul-copil ducind-o pe matusa-sa pe cimp, s-o manince lupii. Acolo da, egzista emotii.
|