[herbert]

un articol cu ceva corespondente pt spiritul - uneori - iconoclast si "revoltat" de pe acest forum. imi place cum scrie si cum se implica Mircea Mihaies (timisoreni tre' sa va mandriti). articolul apare in Cotidianul, 4 ian. 2005.

Matusalem loveste din nou
Mircea Mihãies

Imediat dupã alegerile parlamentare, am avut proasta inspiratie sã atrag atentia asupra rolului nefast - în opinia mea - jucat de electoratul vîrstnic. Pornind de la datele oficiale, conform cãrora romanii de vîrsta a treia au votat, în proportie de saizeci si cinci la sutã, cu PSD-ul si candidatul acestuia la Presedintie, trãgeam o concluzie neplãcutã privitor la bãtrînii Romaniei: departe de-a fi, asa cum spun proverbele, simbolul întelepciunii, ei reprezintã groparii intentiilor de-a scoate tara din dezastru. Am persistat în gresealã, propunînd un sumar portret-robot al votantului-pensionar. E vorba, în principal, de „omul nou” ceausescian, de complicele entuziast si las al celor mai respingãtoare aberatii din istoria recentã a omenirii. Fie c-a început ca tînãr utecist stahanovist pe santierele comuniste ale vremii, fie ca beneficiar al studiilor „pe puncte”, fie c-a lãsat viata de la tarã pentru a se strãmuta în ghetourile muncitoresti, el a devenit girantul si, adeseori, executantul crimei politice si morale din anii ’50-’90. Mentinerea la putere a reziduurilor toxice bolsevice, dupã cãderea lui Ceausescu, i se datoreste aproape în întregime.
Stiam cã vor urma reactii energice, dar prefer sã mã comport altfel decît generatia din care mi s-au recrutat învãtãtorii, profesorii si sefii. Risc sã trec drept resentimentar si antipatic, decît sã le calc pe urme. De la unchi si vagi admiratori la vecini si cunostinte întîmplãtoare, nu m-a crutat nimeni: „Chiar asa? Ai ajuns sã te legi de neputinciosi? Bate-te cu coruptia, dacã esti asa viteaz...” Recunosc, nu sînt din cale-afarã de viteaz. Dar stiu cã mizeria din tarã, cotele inimaginabile ale hotiei la vîrf, descurajarea si disperarea n-ar fi fost atît de mari dacã matusalemii nostri n-ar fi votat, sfidãtor si persistent, putregaiul politic si sinistrele cãzãturi morale. N-am fi aici dacã mentalitatea de asistat nu s-ar fi cuibãrit în mintea lor încã de pe vremea cînd erau tineri. Ajunsi la pensie, boala din tinerete s-a metastazat. Imoralitatea de dinainte a fost înlocuitã de un egoism feroce, incompetenta îndelung probatã s-a suprapus resentimentului, iar umilinta s-a metamorfozat în arogantã si fãtãrnicie. Mi-e greu sã uit sprinteneala cu care, în ziua alegerilor, mãrsãluiau sã punã stampila pe numele magice Iliescu si Nãstase.
Desi mã iluzionam cã motivatia articolului meu a fost destul de limpede, dl Octavian Paler profitã de prilej pentru a-mi aplica (fãrã sã mã numeascã, e drept) o urechealã: as face si eu parte din tagma celor care vorbesc despre bãtrîni „cu rãutate, aproape cu urã”. La drept vorbind, nu stiu a cui e rãutatea si a cui ura: a lor, care au oferit generatiei mele premisele ratãrii si prostitutiei, sau a mea. În ce mã priveste, deplîngeam faptul cã acesti oameni nu înteleg nici acum, în ceasul al treisprezecelea, ce rãu au fãcut Romaniei. Si cã, în loc sã se dea la o parte, continuã sã ne gireze destinul cu aceeasi sprintenealã hidoasã cu care-l aplaudau, pînã la dementã , pe Ceausescu. Mai mult, regretam cã nu mã lasã sã-i ajut atît cît as vrea, prin obstinatia lor de a mentine la putere o bandã de hãmesiti care trag pielea pînã la ecorseu de pe oricine iese din logica bugetarului. Dacã toate acestea înseamnã rãutate si urã, mi le asum, cu tot respectul pentru minoritatea bãtrînilor care s-au sustras modelului dezastruos pe care - uimitor pentru mine - dl Paler încearcã sã-l apere. Dac-as fi fost cu adevãrat rãu, as fi folosit si eu, altfel însã decît dl Paler, metafora bãtrînului vulnerabil („Iar dacã te lovesti, din gresealã, de cineva în tramvai, esti avertizat cã te cautã moartea pe-acasã”.). Dar n-as fi fãcut mîrlãneasca trimitere la cimitir, ci, eventual, la circumscriptia financiarã: i-as fi întrebat de ce se complac în umilinta de a circula cu tramvaiul pe gratis. Dacã tot le plãtesc, din birurile mele, biletul, pot sã le pretind mãcar decentã în fata urnei. Atît si nimic mai mult.