[PoliFanAthic]

Am ales, in mare parte din lipsa de alternative, acest film drept cel mai bun film romanesc al anului. Exceptand Italiencele si Orient Express, nici n-am avut posibilitatea de a vedea altul (eventual Pintilie, dar parca acuma foarte mult timp).
Bineinteles, e inca un film care sufera din greu la capitolele deja traditionale, vezi actori si "story", dar dat fiind faptul ca are o latura mai documentara, aproape ca putem lasa deoparte story-ul. Cam stiam deja faza cu uitatul trecutului, dar ce mi-a placut indeosebi la Sindromul este ca pune punctul pe i (chiar daca se cam invarte in jurul cozii nitel) pe ceea ce chiar nu trebuia sa uitam, adica victimele libertatii noastre. Altfel, se simte destul de amatoricesc filmul, cu o "linie melodica" total neinspirata si alte cateva idei despre continuitatea sistemului. Actiunea prezentata in mod "cursiv", ma refer aici la cele doua ploturi care se intampla in perioade diferite, amplifica senzatia asta de continuitate, ca si cum putine s-ar fi schimbat. E o critica ceva mai dura decat celelalte filme pe aceasta tema, chiar daca nu neaparat mult mai valoraosa (Examen mi s-a parut mai pertinent). Adica pe la vre-un 4,5.