|
relativ la mai sus - vezi si andrei plesu, in jurnalul national:
"O alta categorie de actori ai epistolarului electronic este aceea,
larga si imens diferentiata, a frustratilor. Internetul are un spectaculos
avantaj: poate camufla identitatea reala a celui care scrie. Anonimitatea e
garantata, prin urmare libertatea de expresie nu are a-si asuma nici o
precautie, nici o limita. Poti scrie orice, despre orice si despre
oricine. Te poti rafui cu regi si ministri, cu scriitori celebri si fotomodele,
cu mari colectivitati, institutii si prestigii. Esti cineva! Esti egalul
tuturor, fara sa trebuiasca sa faci dovada vreunei competente speciale
sau a vreunei ispravi justificatoare. Nu numai ca poti da replica oricui, dar
o poti face fara nici o cenzura. Poti fi obscen, isteric, ofensator,
didactic, bascalios, arogant, insidios, dement, meschin, mincinos, idiot.
Te poti dezlantui fara frica. Iti poti da poalele peste cap, poti sa-ti bati
joc de toti si de toate. Atletul Internetului n-are constrangeri morale,
gramaticale, politice. E scutit de orice forma de responsabilitate.
Psihologia lui e psihologia travestitului, a celui care loveste pe
intuneric, a spargatorului mascat. Nu poate fi identificat, nu poate fi
provocat la o disputa fatisa. Ricaneaza pervers in spatele cortinei. In
plus, e luat in seama, e prezent "la gazeta", fie si intr-o varianta
clandestina. Internetul pare, in asemenea cazuri, un instrument perfect
al defularii, o supapa eficienta pentru multiple forme de nevroza. In
realitate, el nu vindeca, ci intretine boala, ii da ocazia si materia
diseminarii. Pacientul se adanceste in derapajul sau, iar ambianta se
vede intoxicata de harnica lui surescitare. O sumedenie de disfunctii
mentale si sufletesti care, pana mai ieri, ar fi ramas in perimetrul discret al
familiei sau al azilului, evolueaza liber pe ecranele computerelor
noastre.
Stim mai multe decat pana acum despre sminteala. Stim prea multe, mai
multe decat vrem sa stim. E un neasteptat efect colateral al progresului
tehnologic pe care, vorba lui Caragiale, "odata pornit, nimeni si nimic
nu-l mai poate opri"."
|