[nona]

Biet muritor de rand, viclean copil de casa,
Iti inteleg drama, si ma doare. In tine agonizeaza, de la nastere, un spirit sclav, patat, ici-colo, de mici sclipiri artistice...Ca s-ar fi vrut manuitor de condei, ca s-ar fi vrut Hamlet pe o scena, ca s-ar fi vrut ureche muzicala, niciodata nu vom stii. ...Pentru ca, vai, din pacate, lanturi grele il tin acolo, la intuneric, izolat pe veci.

Vocea tavalitoare care iti obliga mainile sa sodomizeze tastatura, anuland sensibilitatea si valoarea, nu iese din piept, ci din boasele umflate fudul cu sofisme, ca acela de mai sus, referitor la actori...Actorii sunt fiinte goale, tu esti plin, ei au fatzete, tu esti lin ca lama de briceag, ei au consistentza intelectuala asemanatoare buretelui, tu esti ermetic si impermeabil - deci ei sunt infinitul, tu esti nul.

Drumul tau e bine ales, adevarul tau, absolut, filosofia ta de viatza, solipsistica.

O singura remarca sa-mi permiti: Eu, actorul, "par" o viatza intreaga in slujba ta, pentru ca tu sa ai certitudinea ca nu esti singur.