[ovidiu bufnila]

ULTIMA PARTIDA
Short story SF
de Ana-veronica Mircea


Când a inceput sa joace?
Demult… Nici macar nu-si mai aduce aminte daca au trecut ore, zile, luni, ani, secole, eoni… Oricum, timpul nu are nici o importanta – el insusi l-a inventat si il poate ignora, opri, intoarce, rasuci, impleti, destrama… Ii poate face orice, dar nu acum. Acum jocul nu-i da pace.
Tot el a inventat si jocul. De fapt, joaca cu sine insusi, faurindu-si, pentru fiecare partida, un alt adversar - si e un fleac sa câstige, reusind sa si-l supuna.
Mda, asa a fost pâna mai adineaori. Victoria a tot fost o bagatela. Asta l-a indârjit, l-a facut sa joace iarasi si iarasi, straduindu-se din rasputeri sa zamisleasca o creatura indaratnica care, ignorându-si nevolnicia, sa se sumeteasca, rastalmacindu-i poruncile atunci când nu i le da uitarii, luându-i numele in desert si nesocotindu-i puterea.
Ei bine, se pare ca a reusit, ca e ultima partida. Dupa ce s-a intins ca o pecingine, folosindu-i sau stârpindu-i fara scrupule pe ceilalti, pe invinsii partidelor trecute, neamul descendentilor creaturii, plin de cerbicie, il sfideaza, asumându-si prerogative de creator. Si asta numai si numai fiindca a descoperit , cel mai adesea din intâmplare, câteva dintre legile lumii incropite de Jucator - si bâjbâie printre ele, inchipuindu-si ca struneste stihii pe care nimeni n-a mai indraznit sa le infrunte.
Mda, creatura e perfecta. E pe punctul sa câstige partida, caci, in indaratnicia ei, se inversuneaza sa isi urmeze propriul drum, desi, in rarele-i momente de luciditate, pricepe ca se indreapta spre pieire, ca se grabeste sa se distruga, batându-si joc de tot ce i s-a daruit spre a dainui, din tata in fiu, in adapostul primitor al supunerii depline.
Sfârsitul e aproape. Jucatorul o stie - si e pregatit sa verse o lacrima in amintirea ultimei sale jucarii, in amintirea creaturii razvratite, a creaturii care, atunci când nu va mai fi, va fi invingatoare! In amintirea creaturii pe care ar mai putea sa o salveze, aruncând asupra-i doar inca un strop de umilinta, unul de bun simt si unul de respect… Dar ce haz ar avea?