Pacea de pe urma
black story
by
Marius DAMIAN
Au început pânã la urmã... Avertizaserã demult, dar nimeni nu crezuse cã o vor face. De asearã bombele cad într-una peste oraº ºi nimeni nu face nimic. Avioanele lor sãgeteazã înãlþimile ºi ai noºtri par anchilozaþi într-o tãcere ciudatã, anormalã. Nu ºtie nimeni de ce... La radio nu mai vorbeºte nimeni nimic. Doar o muzicã lentã, cu inflexiuni orientale se aude necontenit. Ce e ciudat la bombele lor este cã nu cad peste blocurile noastre amãrâte. Cad doar pe iarbã. Ciudat... La televizor nu mai este nimic. Doar o mirã enervantã ºi un bâzâit continuu. Îl închid ºi cobor. Afarã, în stradã, puhoi de lume. Nici o maºinã... E din ce în ce mai ciudat. Intru în mulþime ºi ascult discuþiile. Se pare cã nu mai este benzinã la nici o staþie din oraº. Bine cã nu am maºinã, râd în sinea mea... Dar dacã nu mai este benzinã, e grav. Înseamnã cã nu mai este nici petrol pe nicãieri ºi cã se va opri totul, pânã la urmã. Chiar aºa sã fie? Nu ºtiu ce sã cred, oricum e greu pentru noi, oamenii de rând sã înþeleagã realitatea obiectivã...
Bufff!!! O bombã cade la doi metri de mine, lângã teiul din faþa blocului. Mulþimea se retrage imediat. Sã vinã cineva, se strigã din mulþime... Armata, poliþia ce fac? se aud glasuri dezaprobatoare ºi priviri nervoase se îndreaptã spre vecinul de la doi, sergent-major ºi sectoristul cartierului. Acesta tace mâlc, cu capul între umeri. Nu ºtiu nimic, dimineaþã ne-au trimis acasã pe toþi, reuºeºte sã mai spunã, înainte sã fie linºat de populaþia înnebunitã. Încerc sã mã apropii de locul impactului, dar câþiva oameni mã opresc. Privesc cu toþii cum bomba se dezintegreazã ºi se transformã într-o mulþime de bucãþele negre, extrem de mici, care se împrãºtie imediat ºi se opresc pe clãdirile din jur. Intrã în pereþi, la naiba!!!
Mã furiºez prin mulþime ºi intru din nou în bloc. Urc pânã sus, pun scara ºi ies afarã. Pe toate blocurile din jur, o mulþime de oameni au avut aceeaºi idee ca ºi mine. Scrutez orizontul dar nu se vede nimic interesant. Doar avioanele subþiri care zboarã foarte sus. Sunt multe, mai multe decât poþi numãra. Dezamãgit, cobor ºi ajung din nou în apartamentul meu. Caut vreun semn al chestiilor venite de sus, dar nimic. Totul este la fel. Rasucesc butoanele radioului. Nimic nou... Aceeaºi muzicã insinuantã, enervantã chiar... La televizor tot nimic. Telefonul mobil este mort. No signal. Celãlalt telefon? Ridic receptorul. Am ton! Interesant... Dar, unde sã sun? Încerc apelul de urgenþã. Ocupat. Toate numerele de utilitãþi sunt ocupate. O sun pe Aurora. Rãspunde. E singurã acasã, speriatã. Trebuie sã ajung la ea. Neapãrat...
Bicicleta din boxã e pregãtitã deja. O înºfac ºi cobor treptele în fugã. Afarã mulþimea se împrãºtiase, probabil în cãutarea altor vinovaþi buni de linºat. Pornesc spre cartierul Aurorei. Pedalez cu putere în timp ce privesc cu atenþie în jur. Vãd cum o bombã cade lin, parcã nu ar avea greutate ºi mã opresc apoi lângã locul impactului. Este neagrã, are cam treizeci de centimetri în diametru ºi un metru jumãtate lungime. Nu îndrãznesc sã o ating, totuºi. Dupã un minut, scoate un sunet scurt ºi începe sã vibreze. Carcasa începe sã devinã neclarã, apoi se desface în o mulþime de bucãþele foarte mici, identice cu forma originalã, care se rostogolesc imediat, împrãºtiindu-se pe trotuar. O parte dintre ele se îndreaptã spre o maºinã opritã la marginea drumului ºi restul spre clãdirea din apropiere. Mã aºez pe bordurã, lângã maºinã ºi mã uit. Ciuma neagrã înconjoarã în câteva secunde automobilul cu un zumzet supãrãtor ºi o ceaþã întunecatã înconjoarã totul. Dupã ce s-a risipit, automobilul dispãruse! Mã frec la ochi, speriat ºi mã uit din nou, cu ochii holbaþi... Doar o ceaþã diafanã rãmãsese în locul maºinii... Întorc privirea spre clãdire. Totul e în regulã. Deocamdatã...?!
Pornesc din nou pe bicicletã, cercetând cu privirea împrejurimile. Vehicule deloc, doar oamenii care circulau de colo, colo... Ajung în cartierul Aurorei. Clãdirile arãtau altfel, parcã... Sau era doar impresia mea? Într-adevãr, blocul în care stãtea Aurora avea colþurile mai rotunjite, parcã... Însã nu pot sã îmi dau seama dacã erau schimbate sau e doar pãrerea mea... Cobor de pe bicicletã ºi o iau cu mine înãuntru. Noroc cã stã la parter... Nu o pot lãsa afarã, acum cã maºinile dispãruserã. Toate! Sun, deschide ºi intru, lãsând bicicleta pe hol. Aurora mã strânge puternic în braþe. O sãrut cu putere ºi îi vãd ochii. A plâns... E speriatã. Ne aºezãm amândoi pe o canapea ºi începe sã suspine din nou. Vorbele îi ies întretãiate... Ce se întâmplã, iubitule? Tata nu a mai venit acasã de ieri, am încercat sã-l sun, nu pot ... O liniºtesc cum pot, îi spun cã probabil armata are de lucru acum, o sã vinã acasã dupã ce se va restabili ordinea... Nici eu nu cred ce spun, dar... Asta o mai liniºteºte ºi suspinele dispar, fiind înlocuite de altceva. Acum începe sã toarcã parcã, ºi ºtiu ce va urma. Aurora închide ochii ºi se abandoneazã în braþele mele. Hainele zboarã de pe noi ºi plonjãm in extaz...
Dupã ce respiraþiile se potolesc, îmi zâmbeºte ºi mã îmbrãþiºeazã din nou. Nu ºtiu ce m-aº face fãrã tine, iubitule...mai spune, dupã care pleacã la bucãtãrie sã pregãteascã masa. Simt cã maþele îmi chiorãie... Foamea mã loveºte brusc ºi îmi dau seama cã nu mai mâncasem nimic de dimineaþã...
Oare ce fac colegii noºtri, o întreb în timp ce înfulecãm amândoi omleta pregãtitã. Nu ºtiu, nu am mai vorbit cu nimeni de ieri, rãspunde fata privindu-mã serioasã. Spaima i se citeºte în priviri ºi mã mut lîngã ea, încercând sã o mai liniºtesc, chiar dacã în sufletul meu întrebãrile nu-ºi gãsesc rãspunsuri... Sã ne culcãm, draga mea, e târziu ºi vom vedea dimineaþã ce e de fãcut, ok? Aprobã doar, dând din cap ºi mergem împreunã în camera ei, dupã ce încuie cu grijã uºa ºi blocãm toate ferestrele. Corpul ei gol, fierbinte, lângã mine îmi alungã toate întrebãrile fãrã rãspuns ºi întunericul ne conduce pe amândoi în lumea perfectã a dragostei...
Dimineaþa apare cu o ceaþã deasã. Ne uitãm amândoi pe geam ºi nu vedem nimic. Este întunecatã, densã, tãioasã parcã. E aproape întuneric în casã, dacã nu aº fi avut ceasul de la mânã aº fi crezut cã este noapte încã. Lumina nu mai funcþioneazã. Au tãiat ºi curentul, deci... ªi e frig, foarte frig... Aurora se îmbracã gors ºi îmi dã ºi mie un pulover de-al tatãlui ei. E puþin cam larg, dar e bun. Þine de frig. Ne ducem împreunã în sufragerie ºi Aurora scoate o lumânare. O aprind ºi ne uitãm în jur. Totul se transformase peste noapte! Scaunele sunt mai mici, din lemn negeluit, masa la fel. Covorul de pe jos era acum rotund, cu motive geometrice... Tavanul era mai jos parcã, iar pereþii mai apropiaþi. Perplex, o urmez pe fatã prin toatã casa ºi uimirea de la început se transformã în groazã. Totul era diferit! O sudoare rece începe sã mã învãluie. Aurora tremurã de-a binelea. Geamurile sunt mai mici ºi ele. Rotunde. Nu se vede nimic, afarã e tot ceaþa aceea întunecatã. O strîng în braþe ºi ne aºezãm amîndoi. Nu ºtiu ce sã fac, ce se întâmplã, mintea mi-e goalã ºi nu am nici o idee. Aºteptãm amândoi sã vedem ce se va întâmpla...
Brusc, se aud bãtãi puternice în uºã. Aurora tresare speriatã ºi mã priveºte. Mã ridic încet ºi mã îndrept spre uºã. Bãtãile se înteþesc ºi deschid uºa, nedorind ca cei de afarã sã o spargã. Oricum, necunoscutul îºi fãcuse apariþia cu prisosinþã, aºa cã ne îndreptãm amândoi cãtre uºa care parcã se curba, rânjind înspre interior...
M-am obiºnuit deja cu munca în lagãr. Mustaþa îmi creºte repede ºi am noroc cã sunt brunet ºi nu foarte înalt. Peste câteva luni, dacã reuºesc sã trec testele de religie ºi de limbã, voi fi avansat ºi voi putea lucra din nou afarã, la sãpat de grãdini. ªi poate cã stãpânii mã vor recomanda pentru postul de eunuc în haremul cel mare al oraºului. Ar fi o onoare pentru mine sã-i servesc în acest mod, mai ales cã sunt destul de tânãr pentru a putea aspira la un asemenea post. ªi poate cã astfel o voi întâlni din nou pe Aurora...
O loviturã electricã îmi tulburã visele ºi reiau munca. Mai avem puþin ºi muezinii din cele patru turnuri ale oraºului îºi vor începe chemãrile ºi pacea îndelung visatã se va pogorî peste lumea noastrã.
Lumea lui Allah...
Bistrita
2004.08.03
_________________
Marius Damian
Avangarda Key holder
http://www.avangarda.bn.ro