[herbert]

iata comentariul lui Andrei Gorzo la cateva scurt-metraje (Dilema veche, nr. 28, iulie2004). destul de clement cu "stejarii verzi", pe care noi (unii dintre noi) i-am uscat rau de tot.

Top 5 - Scurt circuit

Sînt ofticat. La începutul verii, îmi creasem niste asteptãri în privinta urmãtoarelor douã ore de film românesc: mã asteptam ca ele sã vinã de la Sergiu Nicolaescu; mã asteptam sã trateze despre lucruri mari, cum ar fi personalitatea lui Sergiu Nicolaescu; mã asteptam la privelisti sublime - Sergiu Nicolaescu în rolul lui Burt Ghepardul Lancaster, Dan Bitman în rolul lui Sergiu Nicolaescu si o mascã de lemn în rolul lui Dan Bitman; speram sã vãd Marele Film Prost spre care tinde, de ani si ani, cinematografia noastrã.

Si iatã cã vin cinci filme care nu numai cã trateazã cu sictir lucrurile mari în favoarea unor fleacuri cum ar fi diferenta dintre cafea si nes, nu numai cã ne oferã, pe post de privelisti sublime, gros-planuri cu Dragos Bucur, dar ne mai si mint timp de douã ore, comportîndu-se de parcã Nicolaescu si cãutarea Marelui Film Prost ar fi fost doar un vis urît. Nu poti conta pe nimic si chiar nu poti conta pe Independenta Film: mãi bãieti, tocmai mã pregãteam sã vã spun cã recordul de curaj pe care l-ati stabilit, aducîndu-ne filme ca Elephant si American Splendor, nu va fi doborît prea curînd de distribuitorii români, si voi ce faceti? Alegeti niste scurt-metraje românesti, faceti un pachet, scrieti pe el Scurt circuit si aruncati cu el dupã Spider-Man 2. Nu vã mai spun nimic.

N-as vrea sã spun prea multe despre filmul lui Constantin Popescu, Apartamentul - o serie de miscãri voit banale si totusi misterioase, care pregãtesc un gag delicios. Nu vã voi spune gagul - nu-mi vine sã livrez în douã cuvinte ceva pregãtit cu atîta grijã. Pe de altã parte, Apartamentul nu e genul de scamatorie care suportã o singurã reprezentatie; revãzîndu-l, am fost intrigat de gratia ambiguã a acelor miscãri pregãtitoare. Oare eroul - un bãrbat cu o viatã dublã - e pur si simplu o victimã impasibilã a automatizãrii, a cãrei tentativã de evadare din rutina domesticã nu poate duce decît la recrearea aceleiasi rutine pe o altã scenã? Sau, mai provocator, poate cã impasibilitatea aceea e masca unui om pentru care e un privilegiu, un motiv de multumire adîncã si gravã, sã poatã oficia ritualul matinal al armoniei conjugale, nu într-un sanctuar, ci în douã.

Puteti medita la avantajele unei asemenea perspective în timpul celui de-al doilea film, Stejarii verzi de Ruxandra Zenide, care dureazã o jumãtate de orã - prea mult pentru ce are oferit. Viata într-o casã de copii e observatã cu decentã, fãrã gesturi mari care sã demonstreze empatia, fãrã lacrimi care sã încetoseze privirea. Din pãcate, prea multe cadre se întind peste limitele propriei expresivitãti; se lungesc pentru a servi mai bine atmosfera si ajung sã dãuneze sãnãtãtii filmului.

Una peste alta, s-ar putea sã întîmpinati cu usurare Un cartus de Kent si un pachet de cafea, chiar dacã l-ati mai vãzut (ca si mine) de trei ori. Cît de pline pot fi 13 minute de film, dedicate unei conversatii între doi bãrbati, din care unul (Mimi Brãnescu) nici nu se gîndeste sã-si deschidã inima, iar celãlalt (Victor Rebengiuc) e blocat de cîte ori amenintã s-o facã? Continuu sã mã minunez de cît de plin e filmul lui Cristi Puiu, cît de bine e redatã uzura unei legãturi de-o viatã - genul de legãturã care se formeazã independent de vointa ta si pe care n-o poti tãia cînd vrei tu -, cît de frumos alunecã personajele printre etichetele noastre, printre verdictele în care încercãm sã le tintuim, cît de departe duce privirea, în istoria lor comunã si, mai departe, în istoria a douã generatii.

As fi vrut sã mã simt la fel de plin dupã filmul lui Cãtãlin Mitulescu, Trafic. Mitulescu e un regizor autentic, cu un stil viril si încordat, ideal pentru studiul de caractere în situatii-limitã. Dar e atras de cliseu (în alte douã filme a blagoslovit cu functii simbolice un alai de nuntã, respectiv un cal) si, cu toate cã pare constient de aceastã slãbiciune, solutia lui, în Trafic, e sã descrie cercuri în jurul a ceva ce seamãnã binisor cu o banalitate. Trafic are un aer modern, elegant si "international", dar oare e mai mult decît un fel pretentios de a spune cã banii n-aduc fericirea? Nu trebuie sã rãspundeti imediat. Mai bine acordati-i urmãtoarele 40 de minute lui Cornel Porumboiu. Pare cam mult pentru un scurt-metraj, dar nu-i o afacere rea, pentru cã Porumboiu vã oferã în schimb o întreagã lume: Visul lui Liviu e despre viata de cartier, despre arta de a te descurca sau mãcar de a pãrea descurcãret (e ca un fel de teatru) si despre ce poate face arta asta dintr-un bãiat sensibil (Dragos Bucur). Filmul are un punct slab - chiar visul lui Liviu -, dar dezamãgirea e micã pe lîngã plãcerea de a visa la filmele pe care ar putea sã le mai facã Porumboiu.