[Jay]

Printre numele noi de tineri cineasti romani se numara si cel al Ruxandrei Zenide. Ea a fost premiata de Centrul National al Cinematografiei pentru filmul "Stejarii verzi", turnat in Romania (si care era, de fapt, o productie elvetiana). Ruxandra Zenide nu a absolvit UNATC-ul, ci FAMU, celebra scoala de film de la Praga, unde au studiat Jiri Menzel si Kusturica. Iar, acum, spune ca a venit acasa si ca aici vrea sa faca film.

- Cine esti? Banuiesc ca o gramada de lume se intreaba de unde vii.
- Am plecat din Romania in Elvetia cand aveam 15 ani (asta se intampla inainte de '89). Acolo am studiat Relatii Internationale, dupa care am facut la New York o scoala intensiva de cinema, dupa care m-am dus la Praga, la FAMU. Acolo am facut scurtmetrajul "Dust", in care juca Maria Dinulescu si care a fost selectionat la Clermont-Ferrand si a luat si un premiu la Locarno. Dupa aceea m-am reintors in Romania si am facut ultimul scurtmetraj, "Stejarii verzi", in care doi actori erau elvetieni si restul romani.

- Pana sa vii in Romania, pastrasesi legaturile cu cei din tara?
- Timp de cinci ani, prin scrisori, pentru ca n-am putut pleca si cand in fine am venit, asteptarile mele crescusera, si nostalgia, si melancolia, se umflase totul, si cand am ajuns aici am fost un pic deceptionata. Mi-a luat ceva timp pana sa ajung la un sentiment mai echilibrat si neidealizat. Romania reprezinta, oricum, pentru mine pamantul.

- Cand ai plecat, inainte de '89, te gandeai ca te-ai putea intoarce?
- Nu, deloc, dar viata m-a dus inapoi, nu stiu cum s-a facut. In pofida idealizarii Vestului si a unui anumit confort de viata, am revenit la o nevoie de ceva mai spontan, de ceva care sa fie mai aproape de sufletul meu. Toata lumea spune: "Pleci din tara. Ce fericire!", dar multi romani cred ca dezvolta dincolo un sentiment de supraadaptare, adica putin refuza ceea ce inseamna Romania. Acum am dubla cetatenie.

- La New York ce-ai invatat?
- Inca din a doua zi ne-au dat o camera, un Bolex pe 16 mm, si ne-au trimis in strada sa facem o mica poveste, cronologic, fara montaj. Asta a fost prima mea experienta de cinema. Pe urma, am facut tot felul de exercitii, si de montaj s.a.m.d. La sfarsitul scolii (care a tinut cateva luni), am facut un film pe 16 mm.

- Cum ai ajuns la FAMU? Nu te-ai gandit ca ai fi putut studia la UNATC?
- Nu m-am gandit, nu stiu de ce. Am avut un prieten in Elvetia care fusese la FAMU si care facuse un film interesant, pe 35 mm, cu poveste etc. Mi s-a parut extraordinar. Asa m-am si apropiat de Est. A fost pentru mine o experienta foarte buna, pentru ca am intalnit tineri de la diferite sectii, formati cu totii pe un stil clasic, dar foarte profesionist. Asta m-a ajutat. Era si conceptia mea - ca la inceput am nevoie de o baza clasica, si ea sa-mi permita pe urma sa-mi caut libertatea si identitatea.

- Subiectul "Stejarilor verzi" sunt copiii institutionalizati. In film, el e tratat liric fara a fi melodramatic. Te-ai gandit de la bun inceput sa faci un film despre orfanii despartiti unii de altii prin adoptiile internationale?
- Sincera sa fiu, am introdus in scenariu cuplul de elvetieni care vor sa infieze un copil din Romania ca sa obtinem mai usor bani de productie din Elvetia. Am ajuns insa la copiii orfani intr-un mod nu evident. Vroiam sa vorbesc despre o mama care se sacrifica pentru copiii ei. Treptat, insa, am ajuns la ideea ca la copii sacrificiul e mult mai instinctiv, mai animalic decat la un adult. Faptul ca acesti copii n-au pe nimeni pe lume le da o forta si mai mare. Filmand, apoi, am incercat sa construiesc un mediu care sa nu aduca aminte de copiii orfani din Romania.

- Deci "Stejarii verzi" e un film elvetian, pana la urma?
- N-am cerut pentru el bani din Romania. Nu m-am gandit. Pe toti finantatorii i-am gasit in Elvetia - CNC-ul elvetian, orasul Geneva, televiziunea din Geneva. E o productie elvetiana, dar toata lumea spune, in strainatate, ca este un film romanesc, pentru ca e filmat aici si vorbit in romaneste.

- Cine e Marek Epstein?
- E scenaristul meu. Eu ii fac comenzi de subiecte si povesti si el le scrie foarte bine. A terminat si el FAMU. L-am intalnit in scoala si am continuat sa lucram impreuna.

- Care sunt proiectele tale?
- O sa revin in Romania, asta vreau si, ca sa vin si sa nu stau degeaba, m-am gandit sa fac un lungmetraj. Am scris povestea asta cu Marek, despre o adolescenta care isi cauta drumul intr-o lume care si ea se cam cauta intre traditie si modernitate.

- Va fi un film de atmosfera?
- Atmosfera va fi puternica, dar n-o s-o poetizam. Trebuie sa gasim un echilibru intre atmosfera si drama personajelor.

- Ai proiecte de film legate si de Elvetia?
- In Elvetia nu ma vad facand film. Nu prea ma inspira. Nu stiu despre ce-as putea vorbi acolo.

- Poate despre alienarea elvetienilor.
- Nu stiu. Aici sunt povesti la fiecare colt de strada. E incredibil. Ascult oamenii vorbind si rad singura. E o spontaneitate care ma inspira foarte mult pentru film. Daca trebuie sa existe un conflict ca sa poti construi un film, aici sunt conflicte la niveluri si mai mari, si mai mici. Si exista un suflet aici. Romania are, cred, un spirit care nu s-a pierdut si care se intrevede din tot haosul inca existent.