[Alice_Fluture]

Horaþiu Mãlãele

A.P: Cum este rolul dvs. din “Damen Tango”?
Horaþiu Mãlãele: E inedit, e special, pentru cã structura dramaticã a filmului e specialã. Personajul meu este cel care declanºeazã acest conflict de viaþã. Este un profesor, care are o slãbiciune pentru o tînãrã ºi îºi pãrãseºte familia ºi asta deschide poarta nenorocirilor. În sensul în care natura nu bate cu bîta, ea bate altfel, el îºi gãseºte moartea într-un accident ºi stîrneºte dihonie între cele douã femei rãmase în horã, care se va sfîrºi dupã cum veþi vedea.
A.P.: Ce roluri vã sînt mai dragi, în registru comic sau tragic?
H.M.: Îmi sînt egal de dragi amîndouã. Adevãrul e cã nu ºtiu sã fi jucat vreun rol foarte comic, nici o dramã autenticã în cinematografia românã. Din punctul ãsta de vedere nu am ce sã-mi reproºez. Joc cu egal interes în ambele producþii. Dacã ele vor fi existînd. Dar mai drag ºi mai drag aºa îmi este melodrama, acest amestec de rîsu’-plînsu’. Mi s-a întîmplat în douã filme pe care la iubesc, ºi anume, “Divorþ din dragoste” pe care l-am fãcut împreunã cu Andrei Blaier ºi în “Aceastã lehamite” pe care l-am fãcut împreunã cu Mircea Danieliuc.
A.P.: Nu pot sã cred cã dvs. nu improvizaþi la filmãri, deºi pelicula e foarte scumpã. Ce se întîmplã cînd faceþi asta, cum reacþioneazã regizorii?
H.M.: Depinde, în momentul în care nu e peliculã, îi deranjeazã rãu. Aici nu a fost cazul, pentru cã am înþeles cã a fost un alt fel de a înregistra, sau de a prelucra filmul, ºi am avut posibilitatea de a înregistra opt-zece duble ºi de a gãsi soluþiile cele mai bune. Este foarte bine, ãsta e un lucru extraordinar de bun: sã fie peliculã, adicã sã nu stãm la mîna peliculei, sã nu stãm stresaþi cã nu existã bani sã terminãm filmul. Pentru cã problema asta existã în cinematografia românã de cînd m-am nãscut eu, poate ºi dinainte. Toate aceste lucruri fac micimea cinematografiei române.
A.P.: Cum au fost pregãtirile pentru film? Pentru cã filmãrile au durat foarte puþin.
H.M.: S-au fãcut ºi repetiþii, a fost o echipã foarte bunã, o echipã foarte caldã, interesatã, mobilizatã, o echipã de profesioniºti. ªi toþi am vrut ca lucrurile sã arate bine, ºi din micul egoism al actorului, de a fi mai bun ca celãlalt, dar unde nu existã acest tip de competiþie nu iese nici un lucru de calitate.
A.P.: Competiþie constructivã…
H.M.: Bineînþeles…
A.P.: În “Damen Tango” jucaþi alãturi de actori tineri. Ce ºanse credeþi cã au ei sã facã film în România?
H.M.: Habar n-am. Ei dacã vor fi interesaþi sã facã film, vor trebui sã se zbatã ºi vor reuºi. Dacã nu vor fi interesaþi sau dacã nu vor încerca sã lupte, nu vor face film. Existã o armatã bine organizatã de cãlãi ai cinematografiei românesc, care deschid cu greu porþile celor tineri.


Maia Morgenstern

A.P.: Dumneavoastrã aveþi o experienþã foarte vastã în cinematografie. Puteþi face o comparaþie între modul cum se lucreazã în România ºi cum se lucreazã în strãinãtate?
Maia Morgenstern: Acolo unde existã dragoste, ºi nevoie ºi... unde existã dragostea de a face un film, nu-ºi încap rostul comparaþiile. Dacã lucrurile sînt fãcute la modul cel mai serios, cu dragoste, cu efort, cu atenþie, pînã la urmã... lucrurile seamãnã foarte tare. (zîmbeºte)
A.P.: Dar din punct de vedere tehnic sau al bugetului?
M.M.: Da, din punct de vedere tehnic ºi al bugetului încap tot felul de discuþii. Dar cînd soarele „nu merge”, ºi cînd plouã atunci cînd ar trebui sã fie vremea frumoasã – sînt aceleaºi necazuri, aceleaºi bucurii.
A.P.: Cum alegeþi rolurile pentru un film?
M.M.: Pot sã vã spun cã am fost norocoasã în existenþa mea, ºi în majoritatea covîrºitoare a cazurilor mi s-au oferit partituri foarte interesante, profunde, provocatoare... ºi atunci alegerea a fost destul de simplã.
A.P.: Nu vi s-a întîmplat sã refuzaþi vreun rol?
M.M.: S-a întîmplat sã refuz.
A.P.: Care era criteriul?
M.M.: Probabil cînd mi s-au pãrut proiecte superficiale. Sau (a fost vorba de) un scenariu derizoriu... Dar, repet, am fost un om norocos, cãruia în general i s-au propus lucruri de aleasã calitate.
A.P.: Cum este rolul dumneavoastrã din “Damen Tango”?
M.M.: Provocator, “departe” de mine, sper eu, gîndesc eu... Care s-a construit, s-a adîncit, ºi s-a nãscut pînã la urmã prin comunicarea, prin colaborarea cu partenerii ºi în primul rînd cu regizorul Dinu Tãnase... pe care l-am simþit iubindu-ºi actorii foarte mult, respectîndu-i ºi contînd foarte mult pe pãrerea lor.
A.P.: Din acest punct de vedere, dumneavoastrã, de exemplu, aþi putut „interveni” pe scenariu?
M.M.: Lucrurile s-au nãscut în urma repetiþiilor, în urma discuþiilor... Se nãºteau lucrurile, le gãseam, intenþia noastrã nu era “sã luãm acum scenariul ºi sã-l întoarcem pe dos”. Nu, pornind de la scenariu lucrurile erau vii, trãiau, se modificau.
A.P.: Aþi jucat alãturi de actori tineri...
M.M.: Da, “tînãrul” Horaþiu Mãlãele! Da, foarte tînãr, aºa e! (rîde)
A.P.: ªi de actori tineri. Cum vedeþi viitorul lor în cinematografie? Cum aþi lucrat cu ei?
M.M.: Am lucrat alãturi de actori excepþionali... “Foarte tînãrul” Horaþiu Mãlãele (zîmbeºte). A fost un privilegiu ºi o onoare sã exist alãturi de acest actor tragic, profund liber interior - care se numeºte Horaþiu Mãlãele. Actor de o sinceritate ºi de o francheþe beneficã, ºi cred cã ne-a provocat o datã în plus pe toþi ceilalþi sã ne gãsim, sã ne re-gãsim, sã cãutãm ceea ce e cel mai adevãrat în noi... Cu minunata Andreea Bibiri pe care, iatã, publicul românesc o va cunoaºte ºi ca actriþã de film, aºa cum o cunoaºte ºi o iubeºte în teatru...ªi alãturi de Mihai Cãlin, care ne oferã tuturor o surprizã extraordinarã într-un rol de mare profunzime.
A.P.: Vã rog sã ne povestiþi ceva de la filmãri, vreo întîmplare aparte.
M.M.: Aº vrea sã vã povestesc fiecare zi: cum veneam cu fetiþa mea, cum exista doamna Tatiana care avea grijã de fetiþa mea, cum se întrerupeau filmãrile – uneori chiar în mijlocul unui cadru – pentru cã aia micã plîngea, ºi toatã lumea avea rãbdare, ºi toatã lumea ne lua ºi ne iubea aºa cum eram noi douã – eu ºi fetiþa mea, Isadora... “copilul numãrul trei”.
A.P.: Deci este deja un fel de vedetã pe platouri...
M.M.: Precis a fost vedetã, pentru cã de ea depindea totul – liniºtea sau agitaþia unei zi de filmare.
A.P.: Care ar fi diferenþa dintre teatru ºi film?
M.M.: Nu gîndesc vreo diferenþã care se cuvine încadratã într-o ramã foarte precisã... Dacã într-un spectacol de teatru existã o comunicare ºi un schimb de energie permanent între actor ºi public, sursã de reîncãrcare a bateriilor pentru actori care e formidabilã, în film þi se cere un efort triplu, un efort sporit de concentrare, de continuitate – indiferent de cronologia în care se filmeazã – ºi care este cu atît mai provocator ºi mai interesant.
A.P.: Ce pãrere aveþi despre tinerii regizori?
M.M.: O pãrere excepþionalã. Aºtept cu emoþie ºi cu sufletul la gurã propuneri din partea tinerilor regizori.