[Alice_Fluture]

Se pare ca e problema cu diacriticele... Imi cer scuze...

Mihai Cãlin

A.P.: “Damen Tango”, doamnele invitã, este un film dominat de femei. Care este rolul tãu în intriga filmului?
Mihai Cãlin: Da, într-adevãr, personajele principale sînt cele interpretate de Maia Morgenstern ºi de Andreea Bibiri acolo e conflictul major al filmului. Conflict între douã femei care de fapt au fost foarte bune prietene, au avut o relaþie de profesor-student ºi mai mult, dar n-am sã vorbesc despre asta. Este un personaj Bogdan, personajul meu, care este un avocat ce vrea sã-ºi întemeieze o viaþã de familie ºi iubeºte o femeie pe care cu ºapte-opt ani în urmã a urît-o foarte tare, personajul interpertat de Andreea Bibiri. Ea a fost implicatã într-un accident de automobil în care tatãl lui Bogdan a murit. Dar anii trec, ei se cunosc mai bine ºi pînã la urmã el se îndrãgosteºte de ea ºi simte nevoia sã-i aducã puþinã bucurie, o viaþã mai luminoasã, vrea sã se cãsãtoreacã cu ea, sã o protejeze. Ea este un personaj care se macinã foarte mult interior. Se învinovãþeºte foarte mult pentru ceea ce s-a întîmplat atunci ºi pentru alte lucruri care s-au întîmplat în relaþia ei cu Maia ºi în toþi anii ãºtia n-a uitat ºi nu se iartã. ªi atunci acest Bogdan încearcã sã-i lumineze puþin viaþa, ºi reacþioneazã foarte violent atunci cînd logodnica lui este ameninþatã de un personaj care devine distructiv, personajul interpretat de Maia Morgenstern.
A.P.: Existã o polemicã în legãturã cu o anumitã teatralitate pe care unii actori români o aduc în interpretarea lor pe peliculã.
M.C.: Da, e-adevãrat…
A.P.: Este ceva deliberat sau crezi cã are legãturã cu lipsa “antrenamentului” cu filmul?
M.C.: Nu ºtiu ce sã spun, adicã nu pot sã vorbesc aºa, în general. Cred cã existã o teatralitate care se observã în filmele de cinema sau în filmele de televiziune, care vine evident din profesia de actor de teatru. ªi probabil ºi lipsa de pregãtire suficientã a unui film. Eu unul simt nevoia unei perioade de pregãtire înainte de a începe filmãrile. E destul de dificil sã treci imediat din teatru în film aºa foarte repede, fãrã o pregãtire cît de cît. Probabil cã sînt ceva probleme ºi la scenariu, nu atît la poveste, cît la dialoguri, care uneori sunã mai teatral. Aici cred cã ar trebui sã intervinã ºi actorul, sã ajungã la un numitor comun cu regizorul ºi cu scenaristul, sã mai înlocuiascã anumite lucruri, în aºa fel încît textul acela sã sune mai vorbit, mai natural, sã fie mai uºor de spus. Dar probabil cã avem nevoie de mai multã experienþã cu filmul.
A.P.: Am înþeles cã filmãrile au durat foarte puþin, doar 24 de zile. Cum au fost pregãtirile pentru filmãri?
M.C.: Eu la pregãtiri n-am fost pentru cã nu eram în þarã. Am fost anunþat cu puþinã vreme înainte. M-am întors în þarã cu o zi înainte de a începe filmãrile. Am înþeles cã am fost ales pentru rolul ãsta cu puþinã vreme înainte de a începe filmãrile. Nu ºtiu dacã trebuia sã joace altcineva. Eu nu am fost la un casting special pentru filmul ãsta cu ceva vreme înainte. Dar am reuºit ca în douã-trei zile de filmãri sã ne acordãm destul de bine. Mã refer la relaþia mea cu regizorul, cu Dinu Tãnase ºi sã ne înþelegem foarte bine. Iar ca ritm de filmare a fost într-adevãr foarte alert, foarte dur. O zi de filmare dura 14-15 ore, ºi trebuia sã te înarmezi cu foarte multã rãbdare, sã ai capacitatea de a te relaxa în perioadele de pauzã, ºi apoi de a te concentra din nou foarte repede.
A.P.: Tu ce iubeºti mai mult, teatrul sau filmul?
M.C.: Nu pot sã spun. Amîndouã, aº vrea sã le fac pe amîndouã. Îmi place foarte mult teatrul pentru cã eºti pe scenã ºi ai o relaþie foarte directã cu publicul ºi îl simþi foarte bine. În acelaºi timp îmi place foarte mult ºi filmul, pentru cã trebuie sã fii mult mai disciplinat ºi riguros cu tine. Unii spun cã filmul e mai uºor pentru cã poþi sã tragi mai multe duble ºi sã schimbi, dar nu e chiar aºa. Adicã ce-ai fãcut în ziua respectivã aºa rãmîne. La teatru poþi sã mai schimbi, poþi sã mai modifici.
A.P.: Ce crezi cã va atrage publicul românesc la acest film?
M.C.: Mie îmi place cã nu mai este aºa conectat la toate scandalurile, nu mai discutãm despre securiºti ºi despre mizerie, despre copii orfani, adicã nu spun cã aceste lucruri nu ar trebui discutate, dar ºi filmele care s-au fãcut pe aceste teme nu au adus nici un fel de speranþã ºi atunci lumea s-a cam sãturat de teamatica asta, dar ea existã ºi trebuie discutatã ºi în presã ºi la televiziune. Este o poveste a unor oameni, a unor cupluri. Doi oameni cãsãtoriþi de foarete multã vreme, Horaþiu Mãlãele ºi Maia Morgenstern în film, se despart, alþii se îndrãgostesc, alþii mor într-un accident, existã ºi situaþii paradoxale. E o luptã pentru supraviaþuire ºi o poftã de viaþã în întreg filmul.

Andreea Bibiri

A.P.: Cum te-ai înþeles cu marii actori alãturi de care ai jucat în “Damen Tango”?
Andreea Bibiri: Cu actorii cu care am colaborat în filmul ãsta sînt oarecum colegã la teatru ºi am mai jucat alãturi de ei pe scenã, cu Horaþiu Mãlãele am jucat în “Unchiul Vanea”, cu doamna Maia Morgenstern am jucat în “Turandot”.
A.P.: Cunoscîndu-i din teatru, care sînt diferenþele dintre teatru ºi film?
A.B.: O, mari de tot. Aici, ce sã zic, e cu totul altã meserie.
A.P.: Cum aþi lucrat în platou?
A.B.: Din fericire ei sînt mult mai experimentaþi decît mine, nu sînt la primul film ca mine, mã rog, de asemenea întindere, cã am mai jucat, dar roluri mai mici, ºi am avut foarte mult de învãþat de la ei. Mult de tot, lucreazã cu totul altfel, e altã energie, trebuie sã fii mult mai rapid, nimeni nu are timp sã stea dupã tine, sã-þi construieºti personajul, sã stai sã te gîndeºti tu la Hamlet.
A.P.: Cînd ai ales sã devii actriþã îþi doreai mai mult sã joci teatru sau film?
A.B.: Teatru. Teatrul mi-a plãcut întotdeauna.
A.P.: ªi totuºi ai jucat în film.
A.B.: Da, am jucat la domnul Lucian Pintilie, în ultimul sãu film, “Niki Ardelean”. Iar în “Damen Tango” am acceptat sã joc pentru cã mi s-a pãrut foarte interesant scenariul. Nu cred cã este un scenariu “românesc” cum ne-am obiºnuit noi sã vedem – noi am rãmas “suspendaþi” undeva la “Moromeþii”. Care este un film extraordinar, de referinþã, dar oamenii s-au mai schimbat de atunci. ªi nu mã refer la cinematografia universalã, ci la publicul nostru, la oameni, la... români. (rîde)
A.P.: Cum este rolul tãu din “Damen Tango”?
A.B.: Dupã mine, cred cã am ieºit un pic cam prea “cuminte”, eu aº fi preferat sã fiu un pic mai rea, mai agresivã. Bine, e ºi o chestiune de gust... Evoluþia personajului se împarte în douã perioade: în trecut – în urmã cu nouã ani – ºi în prezent. Mi-a fost destul de greu sã fac schimbarea asta, pentru cã din punct de vedere al costumului, al machiajului, al coafurii nu s-au fãcut modificãri mari, ºi atunci a trebuit sã modific oarecum din atitudine, din ritmul personajului, din maturitatea interioarã cãpãtatã pe parcurs.
A.P.: Ai vãzut filmul înainte de premierã?
A.B.: Da, dar am vãzut un material care nu era gata: fãrã muzicã – nu era montajul încheiat.
A.P.: În sinopsis filmul este prezentat astfel: “Damen Tango” se impune ca una ditre probele cele mai convingãtoare ale mult aºteptatei renaºteri a cinematografiei naþionale... Consideri, ca spectator, convingãtoare aceastã prezentare? Te-ai duce sã vezi filmul?
A.B.: Da, eu mã duc la aproape toate filmele româneºti pentru cã sînt foarte interesatã de filmul românesc. Chiar dacã nu-mi place atît de mult sã fac filme, îmi place sã vãd filme. M-aº duce în primul rînd ca sã-i vãd pe cei doi ACTORI din distribuþie, pentru ei m-aº duce sã-i vãd în orice fel de film.
A.P.: Ce crezi cã aºteaptã publicul românesc de la acest film?
A.B.: Sã vorbeascã despre lucruri care îi intereseazã. ªi sã-i uimeascã aºa cum nu înceteazã s-o facã cei “din afarã”.
A.P.: Îþi aminteºti vreo întîmplare deosebitã din timpul filmãrilor pe care ai vrea sã ne-o povesteºti?
A.B.: O sã-þi povestesc ceva, dar nu de la filmãri, ci de acasã, o chestie foarte haioasã. Dupã ce filmasem ºaisprezece ore non-stop, ºi uitasem cum mã cheamã, cine sînt, ce joc, ºi dacã sînt în film sau pe planeta Marte, mã rog... Din cauza ritmului dement în care s-a filmat, ajunsesem sã nu mã mai pot deconecta cînd ajungeam acasã. Aveam patru-cinci ore de somn, dar eu “filmam” în continuare – visam cã filmez. La mine filmarea nu se întrerupea. ªi m-am trezit într-o noapte ºi-am strigat „Motor!”. Iar soþul meu s-a speriat. (rîde)
Emanuel Lãzãrescu: Existã diferenþe între televiziune ºi film?
A.B.: Da, ºi sînt enorme. Televiziunea e un fel de “apã de ploaie”, acolo eºti un fel de decor, actor, nu prea conteazã... nu se face mare diferenþã. Filmul e cu totul altceva.
E.L.: Ai vreun proiect de viitor? Pentru urmãtorul film?
A.B.: Asta nu ºtiu ce sã zic, cã nu depinde de mine ce filme sã fac. De voi depinde, sã strigaþi cã vreþi film românesc, cã dacã lumea o sã cearã, probabil or sã aparã oameni care or sã investeascã în aºa ceva. Deocamdatã nu prea intereseazã pe nimeni.
E.L.: Îþi mulþumim foarte mult.
A.B.: ªi eu vã mulþumesc.