Despre Ovidiu Bufnila nu mai are rost sa spunem noi ce si cum, singur are atit energia cuantica si CV-ul cel mai perfect prin care defineste ceea ce Asimov n-a reusit la vremea lui, prin care Romania este deja cunoscuta in cercurile SF ale mapamondului cum ca, limba romana nu a murit, desi este vorbita putin si local are forta migratoare cu care si sperie productiile deja industrializate ale occidentului suprasaturate de influienta demagogica rusa...
Daca literatura SF are de cistigat, de ce n-ar avea si cinematografia romana post nicolaesciana...?
Comunismul a spart valorile, a facut irigatii cu talentele, a trimis in exil oamenii cu adevarat determinati sa exploreze prin mijloace propii si originale noul, viitorul, mintea umana... asa cum reuseste Bufnila prin arta metaforei folosita congruent, polivalent, constructiv...
Ironia limbajului cu obstinatie maidanifer loveste in cincisprezecele deja parcurs prin care iese in evidenta stagnarea carpato-danubiana o data cu era iliesciana... ce pare ca nu se mai termina, nu se va mai opri niciodata... dar prin care arta bufniliana laserizeaza cumplit lipsurile la un popor mioritic si plin de poeti...
Redescopar cu placerea exploratorului intergalactic planeta Bufnilnet unde orice este exprimabil, nu exista cenzura de gindire, totul este posibil in avintul prin care suntem angajati sa invatam despre Libertate si sa devenim liberi si curajosi nu doar in exprimare, ci si in creatie...
Daca arta cinematografica romaneasca a disparut undeva in camara cu vechituri, fenomenul bufnilian reinventeza cum trebuie sa redescoperim acelasi soare, aceeleasi galactii astfel incit sa ne indragostim de ele, de noi, sa reinventam iubirea...
