[ovidiu bufnila]

Claustrofobie
short story de
Ovidiu Bufnila

ªi-a adus aparatul de filmat ºi l-a instalat în mijlocul camerei. Eu stãteam întinsã în pat ºi plângeam. Sorbeam din când în când din cafeaua rece ºi citeam tot felul de idioþenii care purtau un titlu pe care nu l-am înþeles niciodatã: PSIHANALIZA.
El mã mai punea din când în când sã zâmbesc ºi mã urmãrea grijuliu sã nu care cumva sã vorbesc la telefon. De fapt, într-una din zilele urmãtoare telefonul a dispãrut.
Treptat aparatul de filmat s-a îndepãrtat ajungând pe linia care unea uºa cu oglinda.
Într-o zi am strãnutat atât de zgomotos încât oglinda s-a spart.
El nu mai ieºea din casã decât sã se ducã dupã þigãri sau dupã lapte.
În momentele noastre de tandreþe, din ce în ce mai puþine, îi mângâiam pãrul argintiu ºi-i numãram în joacã ridurile. Nu se mai bãrbierea ºi pãrea muncit de gânduri.
M-a îndemnat sã þin un jurnal, dar cum accesele de plâns se înteþiserã s-a oferit sã mã ajute.
Noaptea developa filmul. Îl proiecta pe perete în zori ºi multã vreme tãceam ºi fumam.
Casa se umpluse de flori.
Aeriseam numai noaptea.
Într-un timp am început sã am ameþeli serioase ºi sã dorm foarte puþin. Îl rugam din ce în ce mai des sã opreascã aparatul de filmat. Plângeam.
"El e un monstru", adnotare din jurnal.
Curând am scos din camerã dulapul.
"Astãzi am împlinit ºaizeci ºi patru de ani. ªampanie!", adnotare de jurnal.
Casa continuã sã fie plinã de flori.
Aparatul de filmat s-a stricat. În acelaºi timp, constatãm cã nu mai e nevoie sã scoatem nici o mobilã din camerã.
În ultima vreme el are un râs isteric. Doarme prost noaptea.
Încercând sã nu ating lustra privesc tãcutã pe fereastrã. În noapte se desluºesc o mulþime de lucruri.
"Nu voi mai creºte. E cert. Ocup aproape trei sferturi de camerã. Noua situaþie nu-mi displace. Mi-ar fi ruºine însã ca vecina de peste drum sã râdã în hohote ºi sã se laude cu talia ei subþire ca a unei viespi", din jurnal.
Râsul lui isteric mã calcã pe nervi. E clar cã nu vom mai putea dormi împreunã.
Noaptea stau treazã ºi mã gândesc. Îmi pot aminti, în ciuda vârstei, lucruri petrecute demult.
"Simt cã el mã urãºte. Ceea ce pãrea straniu îl tulbura. Eu, însã, cred cã e vorba doar de o dereglare hormonalã. Nu-mi pasã. Îmi pot aminti cu claritate curtea nebunã pe care mi-a fãcut-o un cãpitan de artilerie", din jurnal.
Ne certãm pentru prima datã. El rupe filmele ºi aruncã bucãþelele de celuloid la gunoi.
Casa se umple de sticle goale. ªi de mucuri de þigãri.
Un alt strãnut de-al meu sparge vaza de cristal. Ne certãm.
"Azi mi-a mãrturisit plângând cã are senzaþia cã pereþii îi strâng ca-ntr-o menghinã", din jurnal.
Se plimbã foarte mult pe strãzi.
Telefonul reapare. Mã roagã, mã implorã sã chem pe cineva. Tremurã ºi fumeazã þigarã dupã þigarã. In câteva zile îmi revin. Casa îmi pare uriaºã. Din cauza tensiunii, aproape cã nu zãresc tavanul.
Încep sã mãtur prin camerã ºi-l rog sã mã ajute sã aducem dulapul înapoi.
Îi dau bani ºi-l trimit sã cumpere o oglindã nouã.
La întoarcere îi fac o cafea.
Stã în mijlocul camerei ºi mã priveºte tãcut.
Îi fac valiza cu miºcãri încete. Nu se rãzgândeºte. Pereþii îl strivesc. Tavanul ºi podeaua îl strivesc.
Uºa rãmâne un timp deschisã în urma lui.
"Îmi amintesc cu claritate prima oarã când am fost la un bal. Sala era imensã ºi plinã de flori", adnotare din jurnal.