[PoliFanAthic]

Totul incepe de la vis si visul explica tot ceea ce urmeaza. Si ceea ce este cel frumos la un vis, este ca iti apartine in exclusivitate (pana intr-un punct, se intelege). Iar in jurul visului se invarte galaxia omului, mica si neinsemnata. Un punct in spatiu este planeta noastra albastra, precum si micul univers socialist german de est era doar o pata pe globul pamantesc. La fel cum fiecare om este ceva mai mic decat un punct in aceasta imaginata existenta abisala. Si timpul sta pe loc; cea mai glorioasa reusita a socialismului. Un pas inainte, intotdeuna contrabalansat de unul inapoi, intr-un echilibru total. Si, evident, a doua cea mai mare reusita a socialismului, care nici macar nu contrazice legile fizicii, este iluzia unei posibile existente a perfectiunii. In final Alexander dovedeste ca nici macar nu este atat de greu sa lasi socialismul sa infloreasca intr-un apartament – sau o familie- (sunt microuniversuri) si cat de usor poti mentine o iluzie care sa se rasfranga asupra individului. Adica exact ceea ce nu mai exista in mod “metapalpabil” in vermurile nu de demult apuse.
Dar imaginea nu putea fi completa doar cu vise si iluzii, fiindca visele au tendinta de a se prabusi inspre inauntru, precum se intampla cu orice lucru fara de temelie. Nici nu putea fi intregita perspectiva in doar cateva clipe (raportate la etern) . Stand la marginea blocului distrus pe jumatate, Alexander cu Lara mai completeaza putin din cercul existentei omului, o existenta aparent demna de ignorat. Sunt doar ei doi si stelele dinaintea lor, iar restul lumii nu exista. Romanta ambivalenta, care se inchide in lume, dar se adanceste in fiecare dintre sufletele ratacitoare de pe pamant si spatiul cosmic fara de limit dupa care tanjim.
E usor sa treci peste felul in care se muleaza “estul” si “vestul” peste mentalitatile tuturor cetatenilor, indiferent unde traiesc. Aceste aspecte nu se pot reduce doar la locului unde habitezi, fiindca astfel ar depinde de circumstante. In realitate, de circumstante nu depinde decat momentul. Si chiar daca omul nu isi permite decat fractiuni de secunda de viata, acestea depasesc totusi momentul infinit de scurt.
Ca uneori pare ca traim intr-o lume de basm se repeta de trei ori. Trei. Trei. Trei. Si, ce daca? Eu sunt unul. Si asta conteaza cel mai mult. Fiecare dintre noi suntem cate unul si tinem foarte mult la individualitatea noastra, care oscileaza intre „obisnuit“ si „neobisnuit“. Dar, oricum, cu doua cuvinte poti azavrli pe oricine intr-un ghiveci. Alex si Ariane sunt frati, dar se pot plasa in capetele opuse ale spectrului. Conservatorismul se dovedeste, in final, a fi totusi cea mai buna solutie, manifestata prin Alexander. Iar capitalismul care cauta intotdeuna “revolutia” (eternul dusman al socialismului) poate cu usurinta sa duca la declinul societatii, fiindca, oricum s-ar pune problema, omul nu este pregatit pentru a face un pas inainte pe scara evolutiei. Dar asa ceva nu se poate spune decat despre “om”, nu si despre “individ”. Caci, pana la urma, ajungi sa te plimbi pe o granita foarta subtire si foarte putin evidentiata. Farmecul vietii este spiritul individual. Precum Alexander este un tip foarte misterios, precum dragostea este un lucru extrem de ciudat, sau precum o familie se bazeaza pe o legatura intre doi oameni straini (cu tot ceea ce implica aceasta), asa incolteste individualitatea – prin alaturare de “termeni”.
Visele se nasc si mor. Siegmund Jahn a devenit taximetrist, dar i-a lasat pe altii sa viseze. Fiindca totul face parte din ciclul neintrerupt al vietii. Dar, pana la urma, este vorba de un film. Meritele apartin nu doar personajelor fictive, ci si celor reale. Iar un merit aparte, pe langa toate meritele de finete in executie si interpetare, este montajul. Uneori e mai bine sa nu stii unele lucruri. Alteori e mai bine sa stii, ca sa iti poti da seama de ce nu ti s-au spus, sau aratat, celelalte. Au cazut minute multe, in care se aprofunda relatia dintre Alexander si Lara, dar a fost mai bine asa. Precum o poezie care are la inceput 1500 de cuvinte, poate sfarsi in avea doar doua versuri, la fel de bine putem fi lipsiti de minute de film, pentru un scop constructiv. Nu persista cinismul “Invaziunilor barbare”, dar el este inlocuit de o crunta ironie…a cui, ramane de stabilit.
“Viitorul suna bine” suna un slogan optimist la care s-au gasit multe alte variatiuni. Spun si eu, important este doar ca viitorul sa nu sune cunoscut.