|
Daca ati vazut "The sound of music"(1965) si sunteti o persoana careia i-a si placut, atunci inceputul filmului "Dancer in the dark" reactualizeaza in memoria afectiva acea unda de bucurie si de veselie a iubirii implinite, a destinului menit sa ne aduca fericirea si libertatea. Aceasta stare se mentine pina cind Selma isi spune secretul ca va orbi in curind. Din momentul acesta muzica separa planurile filmului intr-unul de efect, in care actiunile se insiruie in ordine cronologica si intr-un plan al imaginatiei, mult mai real, mai expresiv.
Dorintele noastre imbinate cu vointa puternica dau contur deciziilor pe care le luam iar determinarea noastra va fi permanent in conflict cu perceptele morale... In film, imediat dupa momentul crimei cind persista intrebarea DE CE? apare laitmotivul asa trebuia sa se intimple iar scena 'imaginara' a iertarii arata cum se petrec lucrurile intr-un plan superior cind entitatile actioneaza numai prin iubire si compasiune.
Daca ar exista in realitate un comportament asemanator sotiei lui Bill (din scena imaginara) cu siguranta ar fi considerata nebuna.
In fine, decizia Selmei referitoare la renuntarea amanarii sentintei se afla la limita rationalului (decit doi orbi neputinciosi, mai bine unul singur care sa aiba putinta sa vada) dar acesta nu este doar un gind, este traire intrupata in gind, inima a prins glas si a vorbit.
Si daca s-a permis ca aceasta sentinta sa fie dusa pina la sfirsit, nu face decit sa arate cit de BOLNAVA si OARBA este societatea umana cu cireasa de pe tort, justitia.
Ce ironica poate fi semnatura mea dupa ce-am vazut acest film (Another Day in Paradise) caci ma refeream la planul fizic.
|