[Banditul]

Îmi aduc aminte de secãciunea scenelor din filmele româneºti care mizeazã pe bãtaia în sine ca fapt senzaþional.
De ce puºcãria ºi bãtaia din "Cel mai iubit dintre pãmânteni" sunt atât de seci, în opoziþie cu puºcãria ºi bãtaia din "Shawshank Redemption", de pildã?
Pentru cã în filmul românesc torturile închisorii constituie faptul senzaþional în sine. ªi personajul nu e legat sentimental pozitiv de nimic de acolo. Totul e rece, inuman. There are no hooks to grab you.
Pe când în filmul american, personajul e legat pozitiv de niºte lucruri, ºi te temi sã nu le piardã.
Românul în schimb, pare cã nu are nimic de pierdut ºi atunci nu te ataºezi de el. Plus cã personajul american pune la cale niºte lucruri, e deºtept, acþioneazã, nu se lasã dus de val pur ºi simplu. ªi te temi pentru reuºita planului lui. Va reuºi sau nu? Stai cu sufletul la gurã.
Personajul românesc nu pune la cale nimic. Nu încearcã sã se salveze. Nu urzeºte nimic, el e o victimã ºi atât, singurul sentiment la care se face apel, care aproape e cerºit uneori de la spectator, e mila pentru soarta sa. Filmul românesc nu-þi stimuleazã mintea, nu te face sã gândeºti. Face apel numai la un sentimentalism, la o milã primitivã, la fel ca ºi cerºetorul fãrã picioare din tramvai.