Quote:
|
Draga Notorius, ma bucur ca ai ajuns la Andrei Tarkovski (asa se ortografiaza numele lui - e totusi rus). Stalker (Calauza - cum a fost tradus in romaneste) este un film tocmai din 1979. Decorul fascinant pe care il construieste Tarkovski in Stalker - celebra si mereu citata "Zona", unde se pot implini dorintele oamenilor - este unul tocmai bun pentru o scanare a constiintei umane. Cei trei protagonisti, Stalker (Aleksandr Kaidanovski), Scriitorul (Anatoli Solonitin), Savantul (Nicolai Grinko) discuta despre aceasta intr-un periplu destul de lung si monoton, cu urcusuri si coborari, spre camera unde li se va implini cele mai mari dorinte si unde vor gasi fericirea si implinirea. (Scritorul si Savantul spera sa li se implineasca dorinta de a deveni geniali). O iluzie: fercirea - in viziunea lui Tarkovski - trebuie sa vina din interior, dintr-o puternica credinta a omului. "Scriitorul" si "Savantul" sunt oameni cu destule defecte: meschini, invidiosi, violenti, sceptici, vulgari..., dar mai eles n-au capacitatea sa viseze, nu se pot desprinde de realitate. Calatoria celor trei developeaza tot atatea sau mai multe naturi umane. Simpatia lui Tarkovski se indreapta evident spre Stalker, eroul devotat, posedat, fanatizat, capabil sa-si duca pana la capat misiunea pe care si-a asumat-o. (Critica de film, mai putin cea romaneasca, a subliniat faptul ca Stalker este un "alter ego" al regizorului).
Filmul are o desosebita frumusete ca imagine. Clipocitul apei (sunete si taceri prelungite, marca Tarkovski). Muzica este semnata de compozitorul Eduard Artemiev, care a colaborat cu Tarkovski si la alte filme. Memorabila si Alissa Freindlih, in rolul sotiei lui Stalker, un fel de Stalker feminin, pentru ca isi iubeste disperata sotul visator.
|
frumos, marcu, dar mi-ar fi placut sa te legi putin si de enigmaticul final, care m-a facut oarecum sa cred ca adevarata calauza este, de fapt, fata personajului principal...
ambra blu: limba ruseasca mi se pare dimpotriva, frumoasa, calma, suava (dar zic asta si pt ca sunt partial rus), iar la tarkovski nici nuputea sa sune mai poetic... pacat... si te plictisesti cam usor. presupun, ca si in cazul lui 'la dolce vita' si 'il gattopardo' ca e vorba de dispozitie; mie nu-mi place sa filosofez (e si cam greu la ora pe saptamana pe care o am la real) dar imi place sa aud pe cineva filosofand. vorbele legate de credinta din 'stalker' (ca dumnezeu este si el un triunghi!), de timp (viitorul este doaro prelungire a prezentului, etc.) sunt dulci la auzul meu. la fel cum mi-a placut filosofia legata de existentadin 'solyaris'...